Ucraina și Republica Moldova vor fi incluse în coridorul vertical de gaze naturale al Europei Centrale și de Sud-Est
Grecia găzduiește în perioada 18-19 ianuarie o reuniune ministerială a statelor membre a CESEC, organizaţia care asigură conectivitatea cu gaze în Europa Centrală şi de Sud Est. Cu această ocazie Ucraina şi Republica Moldova vor adera la aşa-numitul proiect Coridorul Vertical prin care este configurat fluxul de gaze naturale lichefiate care intră în Europa prin porturile greceşti, scrie Rador.ro.
Astfel, Atena găzduiește în perioada 18-19 ianuarie reuniunea ministerială a statelor membre CESEC, adică conectivitatea cu gaze în Europa Centrală şi de Sud Est. Scopul acestui grup este de a coordona eforturile de facilitare a realizării proiectelor transfrontaliere şi transeuropene care să ducă la diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare cu gaze naturale, precum şi armonizare implementarii regulilor care să faciliteze aceste proiecte.
Dezvoltarea infrastructurilor care întăresc interconectarea pieţelor de energie electrică şi gaze naturale din regiune va face obiectul dezbaterilor de la Atena, iar în marja conferinţei va fi semnat un memorandum de înţelegere pentru aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova în proiectul Coridorul Vertical la care deja participă Grecia, Bulgaria, România şi Ungaria. Noul memorandum privind Coridorul Vertical va contribui la configurarea fluxului de gaze provenite din terminalele de gaz natural lichefiat de la Revithoussa şi Alexandroupolis de pe teritoriul Greciei, precum şi din celelalte terminale din Grecia care acum se află în faza de luarea deciziei finale de investiţie.
Prin urmare, noua infrastructură va conecta conductele Greciei cu cele aflate la graniţele de nord şi va transporta gaze naturale care vor ajunge în Grecia fie prin conducte, fie livrate către sistemul de transport elen prin terminalul Revithoussa sau prin nou unitate plutitoare de stocare şi regazificare Gastrade din Alexandroupolis care urmează să devină operaţională în luna martie. De la Alexandroupolis gazul va ajunge în Bulgaria, în România, Macedonia de Nord, Serbia şi la est până în Moldova şi Ucraina şi la vest până în Ungaria şi Slovacia.
La lucrările de două zile ale CESEC va fi abordată şi dezvoltarea unor interconexiuni electrice internaţionale din surse de energie regenerabilă, infrastructuri de stocare a energiei, dar şi noile tehnologii, precum hidrogenul, combustibilii regenerabili şi captarea, utilizarea şi stocarea carbonului. La reuniunea de la Atena vor participa miniştrii energiei din 13 ţări membre ale CESEC. România va fi reprezentată de ministrul energiei Sebastian Burduja şi Grecia de ministrul Theodoros Skylakakis.