Trump și Musk, în război deschis. Președintele SUA amenință că-i va tăia contractele cu guvernul

Alianţa dintre preşedintele american și cel mai bogat om din lume s-a fracturat brusc joi, după ce preşedintele a criticat public poziţia lui Musk faţă de proiectul de lege privind reducerile fiscale, transmit CNBC, BBC și NY Times. Cei doi au început să se atace direct. Președintele american l-a criticat din Biroul Oval, Musk a răspuns prin nenumărate mesaje pe X, iar apoi și Trump a început să scrie pe rețeaua sa de socializare, transmite Hotnews.ro.
Bannon vrea ca Musk să fie anchetat
Steve Bannon, fostul strateg-şef al Casei Albe în timpul primului mandat al preşedintelui Donald Trump, a spus pentru NY Times că l-a sfătuit pe Trump să anuleze toate contractele lui Musk cu guvernul SUA.
Bannon, care a fost unul dintre cei mai vocali critici ai lui Musk, a spus și că ar trebui deschise mai multe anchete privind afacerile miliardarului, inclusiv una legată de statutul său de imigrant. „Cred că este un imigrant ilegal și trebuie deportat imediat din țară”, a spus acesta, într-o discuție cu reporterul Tyler Pager al New York Times.
Elon Musk s-a născut în Africa de Sud și s-a mutat în Statele Unite, în 1992, ca student, cu o viză pentru studii. El a obținut ulterior o viză pentru a munci, iar în 2022 a obținut cetățenia americană.
Elon Musk: „E timpul să aruncăm bomba. Trump apare în dosarul Epstein”
Miliardarul a acuzat, într-o altă postare, că „Donald Trump apare în dosarul Epstein” și că de aceea „dosarul nu a fost făcut public”. Musk a făcut referire la fostul finanţist Jeffrey Epstein, condamnat pentru trafic sexual și pedofilie, care s-a sinucis, în timp ce era în închisoare.

Ny Times amintește că și Musk a fost văzut alături de Epstein. Miliardarul a fost fotografiat în 2014 alături de Ghislaine Maxwell, una dintre asociatele lui Epstein, care a fost condamnată pentru trafic de minore și abuzuri sexuale, comise alături de fostul finanțist.
Mai multe publicații de dreapta din SUA susțin de mai mulți ani că guvernul SUA nu face public dosarul lui Epstein, deoarece ar fi mai multe persoane importante care ar fi comis agresiuni sexuale. Elon Musk nu a precizat de unde știe că numele lui Trump apare în dosarul parțial clasificat, punctează CNN.
La scurt timp, au apărut voci din tabăra democrată care au cerut declasificarea completă a dosarului, scrie NY Times.
Acțiunile Tesla, scădere record
Prețul acțiunilor Tesla a început să scadă după ce Trump l-a atacat pe Musk. În ultimele două ore, au ajuns la o scădere de 16%. New York Times scrie că este cea mai mare scădere pe bursă pentru Tesla de la începutul pandemiei, în martie 2020, iar CNN punctează că este o pierdere de 150 de miliarde de dolari din valoarea pe bursă a companiei.
NY Times mai scrie că acțiunile rivalilor Space X, compania deținută de Musk, au început să crească. Mai exact, acțiunile AST Spacemobile au crescut cu 5,8%, iar cele ale EchoStar cu 15%.
Trump îi spune lui Musk că-i va tăia contractele cu guvernul SUA
Tensiunile dintre Donald Trump și Elon Musk continuă să escaladeze. Într-un mesaj pe rețeaua sa de socializare, președintele SUA a vorbit despre întreruperea contractelor pe care miliardarul le are cu guvernul SUA.
„Cel mai simplu mod de a face economii de miliarde şi miliarde de dolari din bugetul nostru ar fi să anulăm subvenţiile şi contractele guvernamentale. Am fost mereu surprins că Joe Biden nu a făcut-o deja”, a scris Trump.
Imperiul lui Musk include SpaceX, care are contracte de 22 miliarde de dolari cu guvernul SUA.
Musk: „Trump mai are 3,5 ani de președinție, eu voi mai fi aici”
Elon Musk a continuat și el mesajele critice la adresa lui Trump, în timp ce aleșii americani se întreabă cum ar trebui să reacționeze, scrie NY Times.
„Trump mai are 3,5 ani de președinție, dar eu voi mai fi pe aici încă cel puțin 40 de ani”, a scris Musk. Mesajul este îndreptat spre Senat, unde se află proiectul de lege, care a fost deja aprobat de Camera Reprezentanților.
Republicanii au majoritate minoră în Senat – 53 de locuri, față de cele 47 ale democraților.
Elon Musk face sondaj pe X: „E timpul pentru un nou partid?”
Musk a lansat un sondaj pe X, unde își întreabă cele 220 de milioane de conturi care îl urmăresc.
„Este timpul să fie creat un nou partid politic în American, care chiar să reprezinte cei 80% din clasa de mijloc”, a întrebat Musk.
Musk a mai făcut astfel de sondaje pe X, inclusiv dacă ar trebui să-și dea demisia din poziția de CEO Twitter.