fbpx

Trei persoane, trimise în judecată după incendiul de la Durlești. Procurorii invocă încălcarea regulilor antiincendiare

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Buiucani, anunță că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanță dosarul privind incendiul izbucnit la 16 mai 2025 într-un bloc locativ din Durlești.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În fața magistraților vor ajunge trei persoane, acuzate de încălcarea cu rea-voință a regulilor de protecție împotriva incendiilor, faptă prevăzută de Codul penal. Potrivit legislației, acestea riscă o amendă de până la 42.500 de lei sau pedeapsa cu închisoarea de până la doi ani.

Conform raportului tehnico-incendiar, focarul ar fi fost localizat în zona acoperișului mansardei, între materialele de construcție utilizate. Specialiștii indică drept cauză probabilă nerespectarea normelor de securitate în timpul lucrărilor cu foc deschis, fiind utilizate echipamente pe bază de gaz fără respectarea măsurilor de prevenire prevăzute de regulamentele în vigoare.

Vezi și: Noi percheziții în dosarul privind incendiul de la mansarda din Durlești: Este vizat proprietarul companiei de construcții

Incendiul de la Durlești: Percheziții la mai multe instituții publice, inclusiv Primăria

Incendiul a provocat pagube semnificative: toate cele 15 apartamente de la mansardă au fost afectate, iar întregul imobil a fost avariat, prejudiciul material fiind estimat la proporții deosebit de mari.

Procurorii precizează că, în total, în cadrul investigațiilor au fost pornite două cauze penale, cu 14 persoane recunoscute în calitate de învinuiți. O a doua anchetă, care vizează suspiciuni de abuz de serviciu, depășirea atribuțiilor și executarea necorespunzătoare a lucrărilor de construcție, este în desfășurare și este instrumentată de Centrul Național Anticorupție.

Vezi și: Primăria Durlești: Mansarda arsă, ilegală și fără evidență cadastrală

IGSU a stabilit cauza preliminară a incendiului din Durlești

În acest dosar au fost efectuate inclusiv 21 de percheziții, fiind analizate acțiunile persoanelor implicate în executarea și recepționarea lucrărilor de construcție.

Procuratura atrage atenția asupra respectării stricte a normelor de securitate antiincendiară și recomandă prudență în utilizarea echipamentelor care pot genera incendii.

Citește și: Incendiul de la Durlești: specialiști implicați în construcția blocului au rămas fără certificate de atestare

Neconformități majore, constatate la construcția blocului din Durlești, a cărui mansardă a ars

Articole asemănătoare

Back to top button