Toate știrile

Reacția Chișinăului și a Kremlinului la cererea de „protecție” a Transnistriei

MAE rus a transmis miercuri seară că toate cererile separatiștilor de la Tiraspol „sunt analizate cu atenție”, precizând că protejarea intereselor populației din Transnistria este „una dintre prioritățile Rusiei”, transmite agenția rusă de presă de stat TASS. De partea cealaltă, pentru Republica Moldova, apelul congresului de la Tiraspol are ca scop alimentarea temerilor privind o agresiune rusă pe teritoriul său, subliniază AFP.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, a compatrioţilor noştri, este una dintre priorităţi. Toate cererile sunt întotdeauna analizate cu atenţie de către organismele ruse competente”, a transmis Ministerul rus de Externe, într-un comunicat.

De altfel, după demersul separatiștilor de la Tiraspol, oficialii de la Chișinpu au respins „declarațiile propagandistice”. „Regiunea transnistreană beneficiază de pe urma politicilor de pace, securitate și integrare economică cu Uniunea Europeană, avantajoase pentru toți cetățenii”, a transmis Biroul pentru politici de reintegrare al Republicii Moldova.

Reacția Kremlinului și Chișinăului vine după ce conducerea regiunii separatiste Transnistriei, reunită miercuri, 28 februarie, în Congresul extraordinar „al deputaţilor de la toate nivelurile”, o adoptat o rezoluţie prin cere „protecţia” Rusiei în fața „presiunii crescânde din partea Chișinăului”. Rezoluţia adoptată nu precizează în ce mod ar urma să intervină Rusia pentru „a ajuta Transnistria”, dar, în orice caz, nu solicită o alipire la Rusia.

Chișinăul spune că nu sunt pericole de escaladare Pentru Republica Moldova, apelul congresului de la Tiraspol are ca scop alimentarea temerilor legate de o agresiune rusă, în contextul în care Rusia are forţe care staţionează de zeci de ani în Transnistria.

Anterior publicării rezoluției la Tiraspol, președinta Maia Sandu a declarat din capitala Albaniei, Tirana, unde face o vizită de lucru, că Republica Moldova rămâne angajată în rezolvarea pașnică a conflictului transnistrean.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului moldovean, Daniel Vodă, a declarat că nu există pericole de escaladare și destabilizare a situației din regiunea transnistreană. „Este o altă campanie prin care se încearcă isterizarea societății în jurul acestui aşa-numit eveniment de la Tiraspol. E un eveniment pus la cale de cei din stânga Nistrului și de cei de la Kremlin. Nu vedem pericole de destabilizare. Urmărim foarte atent și reiterăm că regiunea transnistreană este aliniată la obiectivul de pace și securitate”, a transmis Daniel Vodă, într-o postare pe Telegram.

Miercuri, 28 februarie, în Stânga Nistrului s-a desfășurat un așa-numit „congres al deputaților de toate nivelurile”. În cadrul său, participanții au acuzat Chișinăul de presiune economică, iar în primul punct al „rezoluției finale” au făcut un apel către Consiliul Federației și Duma de Stat a Federației Ruse solicitându-le implementarea unor „măsuri diplomatice pentru a proteja Transnistria“.

Adunarea deputaților de la Tiraspol a fost al şaptelea congres extraordinar desfăşurat în regiune. Ultimul a avut loc în 2006. Atunci aşa-numiţii deputaţi locali au decis să organizeze un referendum pentru aderarea la Rusia. Plebiscitul a avut loc în acelaşi an. Peste 90% dintre participanţi au votat pentru aderarea regiunii transnistrene la Rusia. Comunitatea internaţională şi Chişinăul nu au recunoscut rezultatele referendumului.

Ana Bodrug

Recent Posts

foto | Planul de creștere pentru Moldova, în acțiune. O companie și-a modernizat producția cu sprijinul UE

În ultimii ani, companiile din Republica Moldova au beneficiat de sprijin financiar european. Prin Planul…

11 ore ago

Ucraineanul care ar fi fost lovit cu vâslele pe Nistru, internat. Ce spun medicii despre starea sa

Cetățeanul ucrainean care ar fi fost agresat de doi grăniceri în timp ce traversa Nistrul…

12 ore ago

Explicațiile Kievului după ce doi grăniceri ucraineni au ajuns pe malul moldovenesc al Nistrului

Autoritățile ucrainene susțin că barca în care se aflau grănicerii implicați în incidentul de pe…

14 ore ago

video | A cucerit-o pe Irina Rimes la „Vocea României”: O tânără din R. Moldova și-a văzut visul împlinit pe scenă

În ediția din 16 octombrie a emisiunii Vocea României, Ștefania Gurscaia a cântat piesa „Stand…

15 ore ago

O dronă a căzut în grădina unui cetățean de la Ocnița

Sâmbătă, în jurul orei 15:40, poliția a fost sesizată despre depistarea unei drone căzute în…

o zi ago

Zelenski cere ca R. Moldova și Ucraina să rămână împreună pe drumul spre UE: Separarea ar fi „greșită moral”

Separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană ar fi „greșită…

o zi ago