Tragedie la Șoldănești: O femeie a ars în propria casă
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) informează că o femeie din orașul Șoldănești a decedat după ce casa acesteia a fost cuprinsă de flăcări, în după-amiaza zilei de ieri, 16 martie.
Apelul la Serviciul 112 a fost primit la ora 15:49, iar când au ajuns la fața locului, salvatorii și pompierii au constatat că flăcările au cuprins o odaie cu o suprafață de 18 metri pătrați, distrugând mai multe bunuri materiale. Echipajul de intervenție a reușit să lichideze incendiul la ora 16:06, dar din păcate, în timpul operațiunilor de stingere, pompierii au descoperit trupul neînsuflețit al proprietarei, o femeie de 49 de ani.
Potrivit specialiștilor care au cercetat cazul, incendiul a fost declanșat cel mai probabil din cauza imprudenței în timpul fumatului.
În contextul acestui incident tragic, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a făcut un apel către populație să respecte cu strictețe regulile de prevenire a incendiilor.
Pompierii au atras atenția asupra pericolului fumatului în locuințe, precizând că o țigară aruncată la întâmplare poate declanșa un incendiu devastator. De asemenea, lăsarea surselor de ardere fără supraveghere poate duce la pierderi de vieți omenești și distrugerea proprietăților. În caz de situații de urgență, cetățenii sunt încurajați să apeleze imediat Serviciul 112.