Tragedie la Botanica: O femeie s-ar fi aruncat în gol de la etajul 16 al unui bloc
O femeie s-ar fi aruncat în gol de la etajul 16 al unui bloc de la Botanica. Tragedia s-a produs în această dimineață.
Natalia Stati, ofițera de presă a Direcției de Poliție Chișinău, ne-a comunicat că oamenii legii au fost alertați la ora 09:20. Persoana în cauză avea 47 de ani și a căzut de la geamul apartamentului în care locuia.
Ca urmare a discuțiilor cu soțul femeii, polițiștii au stabilit că aceasta avea anumite probleme de sănătate. Ea ar fi recurs la acest gest în urma unei crize. Ofițerii au inițiat o anchetă pe acest caz și urmează să stabilească și alte circumstanțe.