Tragedie în raionul Drochia: O femeie însărcinată a decedat acasă. Ce spun autoritățile

O femeie de 37 de ani, aflată în ultima lună de sarcină, a decedat luni, 3 februarie, în așteptarea ambulanței. Victima este originară dintr-un sat din raionul Drochia.
Medicii au fost chemați imediat ce aceasta a acuzat dureri. Apelul a fost recepționat puțin după ora 12:00 și transmis celei mai aproape echipe de asistență medicală urgentă disponibilă, anunță Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
La ora 12:30, prima echipă de asistență a început manevrele de resuscitare, constatând la pacientă stop cardio-respirator. La ora 12:50, manevrele de resuscitare au continuat, dar cu regret, fără succes. Circumstanțele decesului urmează a fi stabilite de instituțiile competente.
Potrivit poliției, cadavrul va fi îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale.
Ministerul Sănătății precizează că femeia se afla la evidență la o clinică privată din municipiul Chișinău.
„Astăzi, 3 februarie, în jurul orei 12:00, fiul femeii a anunțat medicul de familie, după ce mama, în prezența lui, și-a pierdut cunoștința și a căzut. Concomitent, a fost solicitată ambulanța. Gravida avea 34 de săptămâni de sarcină și se afla la evidență la o clinică privată din municipiul Chișinău. Ultima vizită de monitorizare a sarcinii a avut loc pe 28 ianuarie. Medicul de familie a ajuns la domiciliul pacientei peste 6 minute. Femeia nu prezenta semne de viață. Concomitent, la fața locului s-au deplasat două echipe de ambulanță, care imediat au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, pacienta nu a putut fi salvată”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.
Într-un comunicat de presă, CNAMUP declară că ambulanța a fost solicitată ieri, 3 februarie, la ora 12:01, pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei femei însărcinate. La ora 12:02 solicitarea a fost transmisă celei mai aproape echipe de asistență medicală urgentă disponibilă (echipa de felceri SAMU Drochia). La ora 12:09 fiul gravidei a repetat solicitarea, acesta anunțând că femeia este inconștientă.
„Dispeceratul a transmis solicitarea echipei specializate Terapie Intensivă Mobilă (TIM), care, în acel moment, acorda asistență medicală urgentă unei alte paciente. Imediat a fost solicitată în ajutor echipa de felceri, căreia i s-a transmis pacienta la ora 12:25, iar echipa TIM plecând la solicitare.
La ora 12:30, prima echipă de asistență medicală urgentă a început manevrele de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală. Medicii au constatat că femeia a suferit un stop cardio-respirator. La ora 12:50, manevrele de resuscitare au fost continuate de echipa TIM pe durata de 60 de minute, dar cu regret măsurile de resuscitare nu s-au soldat cu succes. Evoluția fulminantă a cazului și circumstanțele decesului urmează a fi stabilite de organele competente.”, menționează sursa.
Amintim că la sfârşitul lunii ianuarie, o altă tragedie s-a produs la maternitatea spitalului raional Edineţ. O femeie de 32 de ani şi bebeluşul ei nenăscut au murit sub privirile medicilor, la scurt timp după ce travaliul femeii a fost declanşat medicamentos. Potrivit medicilor, femeia ar fi decedat din cauza unui stop cardio-respirator. Rudele victimei acuză medicii de malpraxis.