fbpx

Termenul pe care Vladimir Putin l-ar fi dat armatei Rusiei pentru a captura integral Donbasul

Preşedintele rus Vladimir Putin ar fi dat termen Armatei Rusiei să ajungă la graniţele administrative ale regiunii Luhansk până la 1 iunie şi la granițele Doneţk-ului până la 1 iulie, astfel încât în prima zi a lunii iulie să fie cucerit întregul Donbas, susțin serviciile ucrainene de informaţii, citate de hotnews.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Planurile Kremlinului prevăd la început cucerirea întregii regiuni Luhansk, au declarat surse din serviciile secrete ucrainene pentru televiziunea ucraineană.

Având în vedere că situaţia este mult mai dificilă pentru soldații ruși în regiunea Doneţk, pentru ocuparea acesteia le-ar fi fost alocată o perioadă mai mare de timp, până la 1 iulie, iar forțele ruse au renunţat să cucerească concomitent întreaga zonă a Donbasului (din care fac parte regiunile Luhansk şi Doneţk), susţin respectivele surse din serviciile de informaţii ucrainene.

Administraţia militară regională ucraineană din Luhansk precizase anterior că aproximativ 95% din teritoriul regiunii se află deja sub ocupaţie rusă. La ora actuală, lupte înverşunate se dau la Severodoneţk, centrul administrativ al regiunii Luhansk din 2014, după ce separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova au ocupat o parte din această regiune.

Şeful administraţiei militare regionale din Luhansk, Serhii Gaidai, a declarat marți că trupele ruse controlează deja „o parte” din Severodoneţk, unde se dau lupte de stradă, dar că nu există pericolul încercuirii trupelor ucrainene de aici.

După ce a renunţat la cucerirea Kievului în prima etapă a invaziei, în faţa rezistenţei acerbe a forţelor de apărare ucrainene, Kremlinul s-a concentrat pe ocuparea regiunilor Doneţk şi Lugansk în graniţele lor dinainte de 2014.

Articole asemănătoare

Back to top button