Spune „Nu” corupției în grădinițe! Ofițerii CNA vor organiza ședințe cu părinții în instituțiile preșcolare

Mai multe şedinţe cu părinţii, asociaţiile şi comitetele părinteşti, personalul didactic, reprezentanţii inspectoratelor teritoriale de educaţie se vor desfăşura, începând de azi, în grădiniţele din capitală. Scopul acestor întruniri, la care va participa şi un ofiţer CNA, este de a pune în discuţie problema colectărilor ilicite de bani din instituţiile preşcolare şi de a identifica soluţiile legale pentru stoparea acestora.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Iniţiativa vine din partea Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău, care a solicitat sprijinul CNA în vederea promovării unui climat de integritate în instituţiile din subordine şi soluţionarea definitivă a plăţilor informale din sistemul de educaţie.

Astfel, până la sfârşitul lunii ianuarie, ofiţerii CNA vor fi prezenţi la adunările, organizate în grădiniţele, unde au fost constatate cele mai multe plângeri de la părinţi. Printre acestea sunt Grădiniţa nr.40 (sectorul Botanica), nr. 183 (sectorul Buiucani), nr. 7 (sectorul Centru), nr. 179 (sectorul Ciocana) şi nr. 196 (sectorul Râşcani).

Graficul şedinţelor:

  • Grădiniţa 40 – 18 ianuarie, ora 17:00
  • Grădiniţa183 – 28 ianuarie, ora 17:00
  • Grădiniţa 7- 29 ianuarie, ora 17:00
  • Grădiniţa 179 – 30 ianuarie, ora 17:00
  • Grădiniţa 196 – 31 ianuarie, ora 17:00
Valeria Dumitriu

Recent Posts

Zimbru Chișinău, în prag de faliment? Clubul e obligat să achite un milion de euro despăgubiri unui ex-fotbalist

Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…

13 ore ago

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ultima încălcare a spațiului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…

14 ore ago

update | O dronă s-a prăbușit la Telenești, la scurt timp după ce autoritățile au anunțat o nouă încălcare a spațiului aerian

update 16:30 | Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești,…

18 ore ago

Chișinău: Șoferul unei Skoda a omorât un bărbat pe zebră și a fugit de la locul faptei

Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui accident rutier produs joi seara pe bd. Dacia din Chișinău,…

20 de ore ago

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

2 zile ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

2 zile ago