Șopronul și anexa dintr-o gospodărie din Călărași au fost cuprinse de flăcări. La fața locului a intervenit o echipă de pompieri voluntari
Pompierii voluntari de la Bravicea, Călărași, au fost solicitați la prima lor intervenție pentru lichidarea unui incendiu în localitate. Flăcările au izbucnit ieri, 24 august, într-o gospodărie din sat.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:45. Primii au ajuns la fața locului pompierii voluntari. Conform IGSU, focul a mistuit acoperișul anexei, dar și al șopronului, iar pompierii au reușit localizarea acestuia, fără a obține răspândire. Datorită acțiunilor întreprinse, a fost salvată casa de locuit, care se afla în nemijlocită apropiere.
În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Circumstanțele în care s-a produs arderea urmează a fi stabilite de către specialiști.
Postul de salvatori și pompieri din localitatea Bravicea a fost inaugurat pe 4 august 2020, iar la stație activează nouă voluntari civili. Aceștia au fost instruiți pentru stingerea incendiilor de către pompierii profesioniști din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.