fbpx

sondaj | Trei partide ar ajunge sigur în Parlament dacă duminică ar avea loc alegeri. Alte două formațiuni sunt ușor sub pragul electoral

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, trei partide politice ar accede în Legislativ. Este vorba despre Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul „Acțiune și Solidaritate” și Partidul Democrat din Moldova. Cel puțin asta arată primul sondaj din acest an prezentat de Asociația Sociologilor și Demografilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, potrivit studiului, în rezultatul unui eventual scrutin, PSRM ar obține 32,1% dintre voturi, urmat de PAS – cu 15,6% și PDM – cu 7,3%. Situația s-ar complica pentru Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”- cu 4,6% și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova – cu 4,2%, ambele poziționând-se sub limita pragului electoral de 5%.

Foto: captură video privesc.eu

Întrebați dacă își vor exprima dreptul la vot în cazul unui eventual scrutin, 59,5% dintre respondenți au spus s-ar prezenta sigur la secțiile de votare. Alte 21,6 % susțin că ar veni, probabil, la urne, în timp ce 10,9% declară că mai degrabă nu ar face-o. Totodată, 5,7% dintre persoanele intervievate au declarat că nu ar vota deloc și doar 2,3% spun că nu știu.

Foto: captură video privesc.eu

Sondajul a fost realizat în perioada 2 – 13 ianuarie 2020 pe un eșantion de 1189 de respondenți din 83 de localități din țară, fiind reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova. Marja de eroare constituie +/-3%.

Amintim că un sondaj prezentat acum o lună de IMAS arăta că cinci partide politice ar accede în Legislativ dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare: PSRM, PAS, PDM, PCRM și Partidul „ȘOR”.

Articole asemănătoare

Back to top button