fbpx

Șoferul a fost arestat pe loc! Ce au descoperit vameșii într-un camion cu pepeni verzi care urma să ajungă la Dresda?

Polițiștii și vameșii din Germania au avut parte de o „surpriză” în timp ce verificau un camion frigorific, încărcat cu pepeni verzi. În vehicul se ascundeau 31 de migranți turci, sirieni, iranieni și irakieni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mijlocul de transport era înregistrat în Turcia și se deplasa spre Dresda, informează mdr.de. El a fost oprit în seara zilei de vineri, 14 iulie, și era condus de un cetățean turc, în vârstă de 57 de ani. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane.

O parte dintre migranți au suferit degerături și erau aproape de hipotermie. Ei aveau la dispoziție un spațiu mai mic de un metru până la tavanul camionului, iar după ce au fost descoperiți, au fost duși la o secție de poliție.

Traficanții de persoane utilizează în mod frecvent camioanele de mare tonaj pentru a aduce migranți în Europa. Uneori, acțiunile lor au consecințe fatale pentru persoanele car vor să ajungă pe bătrânul continent și să își asigure o viață mai bună.

Articole asemănătoare

Back to top button