Și-a angajat tatăl drept șofer. Conflicte de interese în rândul mai multor funcționari publici, constatate de ANI
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) informează despre identificarea a trei conflicte de interese și o incompatibilitate de funcție, care au fost admise în funcția publică de patru subiecți ai declarării. Astfel, fostul director al S.A ”FEE-Nord” riscă interdicții, iar primarul din Mincenii de Jos și doi consilieri din Valea Perjei și Coșcodeni au primit câte o amendă și respectiv o atenționare.
L-a angajat pe tatăl său drept șofer
În primul caz, ex-directorul „FEE-Nord” a admis un conflict de interese în timpul exercitării funcției de administrator în cadrul acestei societăți pe acțiuni.
Mai exact, acesta a încheiat trei acte juridice cu tatăl său – contractul individual de muncă prin care a fost angajat în cadrul societății în calitate de șofer și ordinele de primire la muncă și acordare a concediului. Deși, a beneficiat de dreptul de a-și expune punctul de vedere, acesta nu a raspuns la niciun demers expediat de inspectorul de integritate. Potrivit actului emis, dacă actul va rămâne definitiv, bărbatul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani.
Mai multe acte juridice și administrative, semnate pentru cumnată
Primarul din satul Mincenii de Jos din raionul Rezina a avut un interes personal cu o persoană apropiată pe perioada celor două mandate obținute. Acesta a semnat mai multe acte juridice și administrative în care este vizată cumnata sa, care a fost angajată în anul 2017 în funcție de director al casei de cultură. În situația respectivă, alesul local ar fi trebuit să se abțină de la semnarea actelor și să declare la ANI apariția situației de conflict în raport cu cumnata. Iar, în timp de trei zile ar fi obținut o soluție din partea inspectorilor de integritate.
Decizii ce vizează propria afacere
Cu o încălcare a fost stabilit și un consilier local din localitatea Valea Perjei din raionul Cimișlia. Acesta a participat la luarea unei decizii, în cadrul ședinței Consiliului, în care a fost vizată o firmă, pe care o administra. Astfel, el a reușit să obțină o plată anuală de 2 % din prețul normativ, pentru arendarea unor terenuri cu destinație agricolă, cu o suprafață de peste 3 hectare, care sunt aferente firmei sale.
S-a vrut consilier, dar și director de grădiniță
În incompatibilitate de funcție s-a aflat un alt consilier din satul Coșcodeni, raionul Sângerei. Alesul local nu a renunțat în termen de 30 de zile de la funcția de director interimar al grădiniței din localitatea Flămânzeni.
Potrivit noilor modificări ale legislației ANI, primarul localității Mincenii de Jos și consilierul local din Valea Perjei s-a ales cu câte o amendă pentru nedeclararea și nesoluționarea conflictului de interese, iar alesul local din Coșcodeni a primit o atenționare de la inspectorul de integritate pentru această primă încălcare.