fbpx

Rețeaua „Merișor” și parcul OrheiLand se închid

Rețeaua de magazine sociale „Merișor”, lansată de fugarul politic Ilan Șor, își încetează activitatea în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de acesta într-un mesaj video postat pe rețelele sociale. Potrivit lui Șor, procesul de lichidare a firmelor care administrau proiectul va dura aproximativ trei luni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

El afirmă că proiectul necesita cheltuieli de până la 60 de milioane de lei anual.

La scurt timp după acest anunț, primara demisionară de Orhei, Tatiana Cociu, a comunicat că un alt proiect al lui Șor, parcul de distracții OrheiLand, rămâne fără finanțare. Cociu spune că oprirea susținerii financiare este o consecință directă a suspendării proiectelor lui Șor în Republica Moldova.

Cociu susține că „sponsorii ar fi dispuși să reia finanțarea atunci când situația politică se va schimba”.

Amintim că Ilan Șor, aflat la Moscova, a anunțat că oprește toate proiectele sale din Moldova și retrage sprijinul politic oferit primarilor. Ulterior, primarii Tatiana Cociu și Veaceslav Lupov și-au anunțat demisia.

Vezi și: Rețeaua lui „ȘOR”, în haos: activiștii de rând abandonați, iar liderii cu mașini de lux și case noi

Maia Sandu, reacție după retragerea „proiectelor” lui Ilan Șor: „Rusia nu și-a schimbat atitudinea față de R. Moldova”

Articole asemănătoare

Back to top button