fbpx

Record la Orhei, unde 100 de familii au revenit acasă în doar 8 luni. Ilan Șor: „Luptăm pentru fiecare cetățean”

Programul „Moldova e casa mea”, implementat la Orhei, ia amploare. Astfel, în doar 8 luni, în țară au revenit circa 100 de familii, stabilite anterior cu traiul în Federația Rusă, Italia, Israel. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Dacă inițial concetățenii priveau cu neîncredere noul program, acum numărul celor care vor să beneficieze de facilități crește constant, astfel că încă 16 familii au revenit de curând acasă și au obținut statutul de repatriat.

La ceremonia de înmânarea a certificatului de repatriat a participat și Ilan Șor, ales recent în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, care a dat asigurări că autoritățile locale vor continua să depună eforturi pentru reunirea familiilor din Orhei.

„Vom insista ca programul „Moldova e casa mea” să fie aprobat la nivel de Lege în Parlament. Și asta pentru că dacă acest proiect a dat rezultate în Orhei și a întors acasă în jur de 100 de familii, cu siguranță va da rezultate frumoase pe întreg teritoriul țării.

Și noi ca țară, ca stat, trebuie să luptăm pentru fiecare cetățean al nostru care se află peste hotarele țării să revină în Patrie, să trăiască aici și să dezvolte țara noastră iubită, Republica Moldova”, a declarat Ilan Șor.

Programul „Moldova e casa mea” oferă moldovenilor care au revenit în țară un ajutor financiar unic în mărime de 10.000 de lei. De asemenea, fiecărui beneficiar al programului i se achită lunar, timp de un an, câte 100 de lei compensație pentru cheltuielile în transportul urban în raza municipiului Orhei.

La revenirea în țară, Primăria Orhei se mai angajează să le ofere repatriaților locuri de muncă bine plătite. În context, pe parcursul a 3 ani, întreprinderile individuale înființate de persoanele care au revenit sau întreprinderile comerciale în care aceștia dețin cel puțin 75% din capital vor fi scutite de taxele și impozitele locale.

Programul „Moldova e casa mea”, lansat anul trecut la inițiativa primarului de Orhei, Ilan Șor, are drept scop readucerea în țară a moldovenilor care lucrează în străinătate, se specifică în comunicatul emis de Primăria or. Orhei.

Articole asemănătoare

Back to top button