Reacția Chișinăului, după ce un candidat la alegeri a fost reținut în Transnistria
Partidul Liberal (PL) a anunțat că Vladimir Meleca, președintele filialei PL din stânga Nistrului și candidat la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, a fost reținut în dimineața zilei de 9 septembrie, în mod ilegal, de către persoane care s-au prezentat drept angajați ai așa-zisului Minister al Securității de Stat (MGB) din regiunea transnistreană.
Potrivit comunicatului emis de formațiune, reținerea a avut loc în satul Krasnogorsk, raionul Grigoriopol, în urma unei percheziții domiciliare, în cadrul căreia au fost confiscate telefonul mobil, calculatorul personal și materiale de campanie. De asemenea, Partidul Liberal afirmă că indivizii ar fi sustras imaginile de pe camerele video din jurul casei, pentru a-și ascunde identitatea. Din spusele lor, lui Meleca i s-ar fi intentat un dosar penal pentru unele declarații politice.
Ulterior, PL și Promo-LEX au anunțat că Vladimir Meleca a fost eliberat. Forțele separatiste vor să transmită dosarul lui în instanță și nu îi permit să părăsească regiunea transnistreană.
Biroul Politici de Reintegrare a menționat „că regiunea transnistreană, aflată în afara controlului constituțional, este utilizată de către Federația Rusă ca instrument de destabilizare a proceselor democratice din Republica Moldova.
Autoritățile de la Chișinău solicită consecvent respectarea drepturilor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv dreptul la libera circulație”.



