R. Moldova va fi afectată de ciclonul Ashley? Precizările SHS
Autoritățile meteorologice anunță că denumirea „ciclon Ashley” nu a fost confirmată oficial, iar acest sistem atmosferic nu reprezintă un pericol major pentru întreaga regiune europeană.
Impactul ciclonului va fi localizat în special în sudul și nordul continentului, unde se așteaptă precipitații semnificative. Ciclonul este împărțit în două nuclee distincte: unul afectând partea nordică și celălalt partea sudică a Europei, ceea ce înseamnă că efectele sale vor varia în funcție de zonă.
Pentru teritoriul Republicii Moldova, se estimează că efectele vor fi minime, manifestându-se printr-o scădere a temperaturilor diurne cu peste 10°C.
Deși temperaturile vor fi mai scăzute, acestea vor rămâne aproape de valorile normale sau ușor sub media obișnuită pentru această perioadă a anului.