fbpx

R. Moldova îl va extrăda pe Vlad Filat în Franța? Precizările Ministerului Justiției

Republica Moldova a fost prejudiciată în dosarul de spălare de bani din Franța, în care fostul premier Vlad Filat a fost condamnat în lipsă. Potrivit Ministerului Justiției, instanța franceză a admis cererea Republicii Moldova de a fi recunoscută ca parte civilă în acest dosar.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Justiția din Franța a admis cererea R. Moldova de a fi recunoscută ca parte civilă în acest dosar. Prin sentința pronunțată, instanța a constatat că statul R. Moldova a fost prejudiciat. Cetățeanul Vlad Filat și fosta sa soție au fost condamnați pentru spălare de bani proveniți din acte de corupție, prin achiziționarea de proprietăți imobiliare. Totodată, R. Moldova a contestat decizia tribunalului francez în partea referitoare la cuantumul prejudiciului moral acordat acesteia”, a precizat Ministerul Justiției pentru Ziarul de Gardă.

Întrebat despre o eventuală extrădare a lui Vlad Filat în Franța, Ministerul a subliniat că „este prematur să vorbim despre o eventuală extrădare, atâta timp cât decizia din Franța nu este definitivă”. „În prezent, Constituția interzice extrădarea propriilor cetățeni către oricare alt stat”, susține instituția.

Într-o reacție publică, Vlad Filat a declarat că „decizia pronunțată de instanța franceză în dosarul privind partajarea bunurilor după divorțul meu din 2012 este una motivată politic și puternic influențată din Republica Moldova”.

În același dosar, instanța din Franța a condamnat-o și pe fosta sa soție, Sanda Filat, la 18 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 150 de mii de euro. De asemenea, aceasta urmează să achite, în solidar cu Vlad Filat, 10 mii de euro Republicii Moldova, cu titlu de daune morale.

Totodată, Vlad Filat a anunțat că a atacat sentința. „A depus recurs împotriva acestei sentințe. Sunt încrezător că adevărul și legalitatea vor prevala, iar abuzul de procedură și interferențele politice vor fi sancționate în mod corespunzător.”

Articole asemănătoare

Back to top button