Toate știrile

PSRM se opune inițiativei de retragere din CSI. Cum argumentează socialiștii

Partidul Socialiștilor condamnă categoric declarația președintelui Parlamentului, Igor Grosu cu privire la demararea procedurii de retragere a Republicii Moldova din Adunarea Interparlamentară a CSI.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Actualii lideri ai Moldovei, care au venit la putere în 2020 – 2021, nu au mandat să distrugă legăturile istorice ale țării noastre, acumulate de-a lungul secolelor, inclusiv pe parcursul celor 30 de ani de Independență a Republicii Moldova,” se arată într-un comunicat al PSRM.

Potrivit acestora, Republica Moldova nu va supraviețui fără a-și păstra calitatea de membru deplin al CSI.

Astfel, partidul Socialiștilor intenționează să lanseze o campanie la nivel național pentru păstrarea calității de membru al Republicii Moldova în CSI.

„Credem că ni se vor alătura și alte forțe patriotice ale țării care sunt împotriva ruperii legăturilor cu partenerii noștri tradiționali din Est. Aventurierii politici pentru care capriciile personale sunt mai presus decât Constituția, legea și experiența istorică a țării noastre trebuie înlăturați de la putere prin alegeri anticipate,” se mai arată în comunicat.

Amintim că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat despre inițierea procedurii de retragere a R. Moldova din cadrul Acordului privind Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente.

Citește și: Reacția Moscovei la retragerea R. Moldova din CSI: „Un joc politic numit jur credință Occidentului”

Dorina Blândescu

Recent Posts

video | Cinci promisiuni neîndeplinite și rapoarte de mii de euro? PAS îi cere explicații lui Ion Ceban: „De șapte ani Chișinăul așteaptă”

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău îi cere primarului Ion Ceban…

15 ore ago

Erasmus+ se extinde în 2027: Două țări noi se alătură programului

Regatul Unit și Elveția urmează să se asocieze programului Erasmus+ în 2027, extinzând posibilitățile de…

16 ore ago

Zelenski a decorat-o pe Melania Trump cu Ordinul Prinţesei Olga pentru activitatea sa umanitară

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru…

17 ore ago

Politico: R. Moldova ar putea fi decuplată de Ucraina în procesul de aderare la UE. Chișinăul ar putea avansa mai rapid în negocieri

Republica Moldova ar putea urma un parcurs separat de Ucraina în procesul de aderare la…

17 ore ago

video | De la lecțiile de română la un concert în Chișinău: Povestea unei fane Carla’s Dreams din Brazilia

Brazilianca Natália Coelho a străbătut mii de kilometri ca să-și vadă trupa preferată, Carla’s Dreams,…

18 ore ago

Denunț la Procuratura Generală pe numele lui Costiuc și Stefanco, după filmările de la Giurgiulești

Filmările realizate de deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco în zona Complexului Portuar Giurgiulești au…

18 ore ago