Prognoză BNM: 2026 ar putea aduce cea mai stabilă evoluție a prețurilor din ultimii ani
Inflația ar urma să revină în limitele țintite de Banca Națională a Moldovei în anul 2026, cu o rată medie anuală estimată la 4,3%. Declarația a fost făcută de guvernatoarea BNM, Anca Dragu, care a precizat că procesul dezinflaționist va continua treptat, iar populația ar putea resimți o stabilizare mai accentuată a prețurilor în a doua jumătate a anului viitor.
Potrivit prognozelor prezentate de BNM, anul 2025 se încheie cu un nivel încă ridicat al inflației, estimat la 6,5%, însă perspectivele pentru 2026 indică o evoluție favorabilă.
„În anul 2026 prognozăm să fim pe tot parcursul anului în intervalul nostru de țintire. Estimăm o rată medie a inflației, pentru tot anul, de 4,3%. Asta înseamnă că rata inflației va scădea destul de bine în 2026, mai ales în a doua parte a anului”, a declarat Anca Dragu în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.
Guvernatoarea BNM a menționat că anul 2025 a fost unul important pentru instituția bancară centrală, atât din perspectiva stabilității financiare, cât și a parcursului de integrare europeană. Printre realizările menționate se numără trecerea rezervelor valutare de la dolar la euro, obținerea acceptului Uniunii Europene pentru aderarea Republicii Moldova la sistemul SEPA și conectarea băncilor la această platformă.
De asemenea, BNM a finalizat în vara acestui an procesul de screening bilateral cu Uniunea Europeană, cu rezultate pozitive. Potrivit datelor oficiale, în ianuarie 2025 rata inflației în Republica Moldova a fost de aproximativ 9,1%.



