fbpx

Procurorul general, despre faptul că a primit pază de stat: Sunt informații că viața mea și a familiei este în pericol

Procurorul general al Republicii Moldova a confirmat faptul că a primit pază de stat, lucru anunțat și de Serviciul de Protecție în luna august. Alexandr Stoianoglo a făcut declarația ieri, 8 septembrie, la emisiunea Politica Nataliei Morari de la TV8.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul discuției, procurorul a explicat că sunt informații potrivit cărora el și familia sa ar fi în pericol. Totodată, funcționarul a menționat că aceasta nu a fost decizia lui.

„De la un serviciu special au fost informații că viața mea și a familiei este în pericol. Eu nu am solicitat pază de stat. O astfel de decizie a fost luată de către conducerea țării. Este vorba de angajații Serviciului de Protecție și Pază de Stat.

Noi acum avem o situație politică deloc simplă. Nu exclud că asta este legat și de funcția pe care o dețin, dar și dosarele de rezonanță pe care le gestionăm, precum furtul miliardului”, a declarat Stoianoglo pentru sursa citată.

Menționăm că, potrivit legislației, președintele Republicii Moldova dispune acordarea protecţiei şi altor demnitari sau membrilor lor de familie, la solicitarea scrisă a instituţiilor interesate sau din iniţiativă proprie, dacă se constată o stare de pericol sau dacă există informaţii despre organizarea de acţiuni prin care s-ar atenta la viaţa, integritatea fizică, libertatea de acţiune şi sănătatea lor.

Articole asemănătoare

Back to top button