Procuratura Generală a expediat autorităților din SUA cererea pentru extrădarea lui Plahotniuc

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a solicitat autorităților competente ale Statelor Unite ale Americii extrădarea fostului lider PD, pentru a fi tras la răspundere în Republica Moldova. Întreg setul de acte și materiale inerente acestei proceduri au fost deja expediate responsabililor americani.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cererea de extrădare are la bază Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York pe 15 noiembrie 2000 și ratificată de Republica Moldova la 16 octombrie 2005, precum și temeiul principiului reciprocității.

Concomitent, Procuratura Anticorupție a expediat recent autorităților americane o cerere de comisie rogatorie fiind solicitată efectuarea mai multor acțiuni de urmărire penală, inclusiv ce vizează bunurile lui Vladimir Plahotniuc de pe teritoriul SUA. În zilele imediat următoare, PCCOCS, care investighează o altă cauză penală în privința numitului, urmează să expedieze încă o cerere de comisie rogatorie autorităților din SUA.

Ambele documente sunt înaintate în vederea administrării probelor necesare pentru confirmarea acuzațiilor aduse lui Vladimir Plahotniuc, identificării și indisponibilizării bunurilor rezultate din infracțiuni, precum și recuperarea prejudiciului cauzat prin fraudarea sistemului bancar, se arată într-un comunicat al Procuraturii.

Victoria Laur

Recent Posts

Zimbru Chișinău, în prag de faliment? Clubul e obligat să achite un milion de euro despăgubiri unui ex-fotbalist

Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…

4 ore ago

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ultima încălcare a spațiului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…

5 ore ago

update | O dronă s-a prăbușit la Telenești, la scurt timp după ce autoritățile au anunțat o nouă încălcare a spațiului aerian

update 16:30 | Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești,…

9 ore ago

Chișinău: Șoferul unei Skoda a omorât un bărbat pe zebră și a fugit de la locul faptei

Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui accident rutier produs joi seara pe bd. Dacia din Chișinău,…

11 ore ago

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

o zi ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

o zi ago