Principalele trei ipoteze ale autorităților din Ucraina în cazul prăbușirii elicopterului: Cine erau oficialii care și-au pierdut viața
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a deschis „o anchetă preliminară” în cazul elicopterului care s-a prăbușit lângă Kiev și a anunțat principalele trei ipoteze luate în calcul de autorități, conform CNN. Ultimul bilanț indică 17 morți, între care patru copii și șase oficiali din Ministerul ucrainean de Interne, inclusiv ministrul, scrie HotNews.
SBU a transmis, pe Facebook, că sunt luate în considerare mai multe ipoteze în cazul tragedie aviatice, enumerând: „o încălcare a regulilor de zbor, o defecțiune tehnică, acțiuni deliberate de distrugere a elicopterului”.
Niciun oficial ucrainean nu a acuzat până acum Rusia de implicare în acest accident, arată CNN.
Cine erau oficialii care și-au pierdut viața în accidentul aviatic
Poliția Națională a Ucrainei a anunțat că, în total, șase oficiali ai Ministerului de Interne, inclusiv ministrul, și-au pierdut viața în accident, fiind dată publicității identitatea acestora, conform CNN.
Astfel, în accident murit – alături de ministrul de Interne Denis Monastyrsky, prim-adjunctul acestuia, Yevheni Yenin, și secretarul de stat Iuri Lubkovychis – Tetiana Shutyak, șef adjunct al unui departament din Ministerul Afacerilor Interne, locotenent-colonelul Mihailo Pavlushko, șeful Diviziei de protecție a Departamentului de securitate internă din cadrul Poliției Naționale a Ucrainei și Mykola Anatskyi, inspector principal al Departamentului de Comunicare al Ministerului Afacerilor Interne. Pe lâgă cei șase oficiali, au decedat și trei membri ai echipajului de zbor.
Ultimul bilanț indică 17 morți, între care patru copii.
Reamintim că elicopterul, aparținând Serviciului ucrainean pentru situații de urgență, s-a prăbușit miercuri, 18 ianuarie, peste o grădiniță din orașul Brovarî din regiunea Kiev. Nouă dintre persoane se aflau la bordul avionului, restul victimelor fiind copii și părinții acestora.