fbpx

Prezentatoarea Moldova 1, Daniela Crudu, devine purtătoare de cuvânt a Guvernului

Prezentatoarea postului Moldova 1, Daniela Crudu, va fi purtătoarea de cuvânt a Guvernului condus de premierul Alexandru Munteanu. Anunțul a fost făcut de Daniela Crudu în dimineața zilei de vineri, 30 ianuarie, în cadrul ultimei ediții a emisiunii „Bună Dimineața” pe care a prezentat-o la postul public de televiziune.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Începând de luni, 2 februarie, preiau funcția de purtătoare de cuvânt a Guvernului Republicii Moldova. Le mulțumesc colegilor pentru profesionalism și, desigur, ne vom revedea în alte contexte. Mulțumesc spectatorilor pentru încredere. Rămâneți cu Moldova 1. Reușim împreună”, a declarat jurnalista.

Daniela Crudu, prezentatoare și editor-coordonator în cadrul Companiei „Teleradio-Moldova”, are o experiență de peste zece ani în mass-media.

Ea moderează, din 2013, emisiunea matinală „Bună dimineața”, devenind una dintre vocile familiare ale postului public de televiziune.

De-a lungul carierei, Daniela Crudu a coordonat conținut editorial de actualitate și divertisment și a moderat interviuri cu reprezentanți ai autorităților și ai societății civile, scrie Radio Moldova.

Totodată, aceasta a fost șefa delegației Republicii Moldova la concursul Eurovision în anii 2024 – 2025, fiind responsabilă de coordonarea comunicării publice și de relația cu partenerii instituționali și media.

Daniela Crudu este licențiată în Drept și cunoaște limbile română, engleză, franceză și rusă.

Articole asemănătoare

Back to top button