Prețurile la gaze ar putea scădea în 2026, spune directorul ANRE
Noile tarife pentru gazele naturale ar urma să fie anunțate în luna ianuarie 2026, a declarat directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, pe 11 decembrie, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe. Potrivit acestuia, ANRE se apropie de finalizarea procesului tehnic necesar pentru revizuirea și posibila reducere a tarifelor.
Alexei Taran a precizat că instituția a aprobat deja investițiile pentru anul 2025, iar în această perioadă se află în proces de analiză a planului de investiții și a costurilor de bază pentru anul 2026, elemente esențiale în structura prețului reglementat.
„Estimăm că, în prima perioadă a lunii ianuarie, vom finaliza și vom aproba aceste costuri. Ulterior, Energocom va depune cererea, iar agenția va face tot necesarul pentru ca noile prețuri să fie aprobate într-un termen cât mai scurt”, a declarat directorul ANRE.
Compania Energocom a depus încă din 1 decembrie la ANRE documentele necesare pentru stabilirea costurilor de bază incluse în tariful reglementat al gazelor naturale.
Totodată, șeful ANRE a menționat că prețurile gazelor pe piețele internaționale sunt în scădere, o evoluție care ar putea avea un impact pozitiv asupra tarifelor achitate de consumatorii din Republica Moldova începând cu 2026. Totuși, această tendință depinde și de contextul geopolitic, inclusiv de perspectivele unui eventual acord de pace între Ucraina și Rusia.
Potrivit lui Alexei Taran, costul de achiziție al gazelor naturale reprezintă aproximativ 50–55% din structura tarifului, restul de circa 45% fiind alte cheltuieli ale furnizorului, care sunt analizate, verificate și aprobate de ANRE înainte de stabilirea prețului final.



