fbpx

Premierul, după Ziua Libertății Presei: După 15 mai se va reveni la formatul precedent… „presa independentă” finanțată pe manele nu are nici o șansă

După ce ieri, la nivel mondial, s-a sărbătorit Ziua Libertății Presei, premierul Ion Chicu a reacționat la un articol plasat de un post TV, venind cu un mesaj de mulțumire către cei care „informează obiectiv cetățenii”, dar și cu un apropo către „presa finanțată pe manele”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Vreau să aduc sincere mulțumiri reprezentanților presei, care fac totul pentru a informa obiectiv cetățenii. Din prima zi de mandat, dar și la etapa când eram la Ministerul Finanțelor, am fost foarte deschis pentru presă, am răspuns la toate întrebările, inclusiv la cele remise la miez de noapte prin rețelele de socializare. Eu și colegii mei din Guvern am fost pe la toate posturile TV sau radio, încercând să informăm cetățenii despre starea lucrurilor în țară. Am prezentat informația așa cum este, fără a evita să spunem lucrurilor pe nume.

Însă informația obiectivă nu prea aduce bani patronilor mediatici. N-o să mai vedeți emisiuni la „posturile independente” despre oamenii care muncesc, care nu se rușinează să spună că-s cetățeni ce țin la țara noastră. Artiștii noștri redutabili nu mai încap pe (unele) ecrane – manelele le-au luat locul. Opinia medicilor despre epidemie nu mai contează – „experții” polivalenți au ocupat platourile. Stimați patroni mediatici, învățați-vă să faceți business cinstit – spuneți adevărul oamenilor. Pe manele departe nu veți ajunge. Plus la toate, pe piața fake-urilor voi nu mai puteți concura, oricât ați investi – rețelele vă iau „pâinea și untul”.

Veți pierde mulți businessul, dacă nu vă schimbați atitudinea și nu livrați oamenilor informație. Și nici „finanțarea geopolitică” nu va mai fi o sursă durabilă. După 15 mai, când se finalizează (sper) starea de urgență, se va reveni la formatul precedent – jurnaliștii vor avea acces la evenimente importante și conferințe de presă. Informarea corectă a societății este prioritatea noastră, iar „presa independentă” finanțată pe manele nu are nici o șansă – moldovenii sunt cu mult mai înțelepți decât cred unii. O săptămână frumoasă tuturor!”, a scris, dis-de-dimineață, Chicu pe pagina sa de Facebook.

Articole asemănătoare

Back to top button