fbpx

Pregătiți de surprize? NASA va anunţa curând „o descoperire importantă” despre Lună

„O descoperire importantă” despre Lună va fi anunțată luni, 26 octombrie, de către reprezentanții NASA. O conferință în acest sens va fi organizată la ora 16:00 GMT şi va putea fi urmărită în direct pe site-ul Agenţiei spaţiale americane.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul unui comunicat, NASA promite o descoperire importantă și face referire la programul spaţial Artemis, care îşi propune o aselenizare cu echipaj uman la polul sud selenar în 2024, de asemenea – se face referire și la observatorul SOFIA (Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy), rezultatul unui parteneriat germano-american.

SOFIA este instalat într-un avion Boeing 747 modificat, care operează de la mare înălţime pentru a evita distorsiunile atmosferice care afectează observaţiile derulate de la sol. Acesta se concetrează pe spectrul infraroşu al luminii și studiază obiecte din Sistemul Solar, din Calea Lactee, dar şi din alte galaxii.

La conferința anunțată vor fi prezenți Naseem Rangwala – cercetătoare în cadrul programului SOFIA la Centrul de Cercetare Ames al NASA din California, Paul Hertz – conducătorul Diviziei de Astrofizică a NASA, Jacob Bleacher – şeful ştiinţific al Directoratului pentru explorări, operaţiuni şi misiuni cu echipaje umane (Human Exploration and Operations Mission Directorate), cât şi Casey Honniball – cercetător la Centrul de Zboruri Spaţiale Goddard al NASA din Maryland.

Back to top button