podcast „Noi și Europa” | Alegerile parlamentare din Germania: o ecuație cu multe necunoscute
Germanii se pregătesc pentru a merge la urne în această duminică. După alegerile parlamentare și odată cu investirea noului guvern, se va încheia o perioadă de 16 ani sub conducerea Angelei Merkel, omul politic care a marcat transformările din ultimul deceniu pe continentul european. Totuși, schimbarea leadership-ului la nivelul Uniunii Creștin-Democrate ar putea aduce după sine și o nouă configurație a coaliției de guvernare de la Berlin. Sondajele publicate în perioada recentă vorbesc despre un mic avantaj pentru Partidul Social-Democrat în fruntea preferințelor electorale, aflat într-o creștere constantă în ultimele săptămâni. Chiar și în aceste condiții, deznodământul scrutinului este de departe imprevizibil, fiind vehiculate în prezent mai multe scenarii post-electorale.
Miza alegerilor parlamentare din Germania depășește granițele acestui stat. Viziunea și, mai ales, impactul activității viitorului guvern, își va pune amprenta asupra dezvoltării Uniunii Europene, relațiilor trans-atlantice, securității energetice și sustenabilității politicilor de mediu. Despre aceste aspecte, dar și pentru a înțelege mai bine reperele competiției electorale din Germania, am discutat cu politologul Cristian Pârvulescu, decan al Facultății de Științe Politice al SNSPA și membru al Comitetului Economic și Social European.
Domnule Pârvulescu, după 16 ani la cârma guvernului din Germania, iată că cancelarul Angela Merkel se va retrage din prim-planul vieții politice. Ce lasă în urmă Angela Merkel pentru succesorul său sau succesoarea sa, că nu știm exact cum se vor aranja lucrurile?
Da, orice este posibil. Aveți dreptate și acum 16 ani când Angela Merkel câștiga alegerile, le câștiga greu, la o diferență mică față de Gerhard Schröder și nu era nici pe departe considerată o persoană puternică și legitimă. Dar în cei 16 ani, stilul Merkel a prevalat, în Germania și în Europa, pentru că moștenirea sa este o moștenire puternică, este cel mai lung mandat de cancelar din istoria Republicii Federale Germania. Acest lucru este în sine un succes, dar nu poate fi explicat decât prin stilul Merkel, iar stilul Merkel este un stil de realizare al consensului prin negocieri, nu neapărat negocieri la lumina reflectoarelor, dar negocieri solide. Angela Merkel este genul de politician, probabil de generație veche, care își ține cuvântul dat, care urmărește angajamentele, care renunță, dacă este convinsă, la stereotipurile și ideile pe care le susține. Vă dau un exemplu cu tranziția Germaniei de la era nucleară spre o formă mult mai puțin dăunătoare mediului – nu au reușit încă – din păcate cărbunele este în continuare principala resursă energetică a Germaniei, dar, în orice caz este un început. Angela Merkel a reușit să se impună la nivel european prin intransigență, dar pe de altă parte și viziune.
Eu cred că este ultima politician creștin-democrată, adică dintre cei care au construit Uniunea Europeană așa cum este astăzi, pentru că nu trebuie să uităm niciodată, Uniunea Europeană a fost o construcție creștin-democrată, realizată de părinții fondatori care erau toți creștini democrați, de la Schumann spre exemplu care dă numele zilei Europei până la e Gasperi, Adenauer și așa mai departe. Toți aparțineau unei familii creștin–democrate, care a ajuns la conducerea statelor europene după al doilea război mondial și care aveau o altă viziune despre modul în care trebuie construită lumea. Total diferită de cea care este astăzi la modă, pentru că, când au reflectat asupra războiului, creștin–democrații au ajuns la concluzia că a fost posibil din cauza egoismului național și a suveranismului pe care le vedem astăzi foarte prezente. Angela Merkel a reușit să depășească această viziune. Datorită Angelei Merkel, Germania a devenit în mod real un pilon al Uniunii Europene. Mai mult decât atât, Franța între timp a schimbat câțiva președinți, Angela Merkel și-a început mandatul sub Chirac, l-a continuat sub Sarkozy, mă refer la președinții francezi, adică celălalt pilon. A continuat apoi cu Hollande și iată acum este Macron, deci 4 președinți francezi și doar un singur cancelar german, o Germanie care este moderată.
Multă lume se întreabă de ce Germania care l-a produs pe Hitler și nazismul este atât de moderată. Răspunsul trebuie să-l căutăm în sistemul lor politic și în sistemul electoral, în sistemul mixt care favorizează votul la centru. Este vorba despre un sistem care era profund echilibat, just și care permitea tuturor formațiunilor cât de cât rezonabile să intre în viața politică. Toate lucrurile astea au creat oportunitatea ca un politician ca Angela Merkel să existe și sunt absolut convins că nu se va mai repeta acest lucru.
Mi-e teamă că acum Germania a intrat pe o pantă populistă și că rezistența sistemului este pusă la grea încercare. Nu cred că alegerile din 25 septembrie vor schimba în mod radical compoziția parlamentului german, dar foarte probabil guvernul va fi foarte greu de realizat și epoca marilor coaliții s-ar putea să se fi terminat, marile coaliții exact cum se întâmplă în momentul de față. Angela Merkel s-a impus și prin aceasta, că a condus mari coaliții. A avut trei mandate în care a condus alături de social-democrați. Poate că germanii au obosit de acest lucru, aveau încredere în personaj, nu au încredere în ceilalți care îi urmează și vor acum să-i împuternicească pe social-democrați, partenerii loiali ai Angelei Merkel, deși opuși ideologic, să preia mandatul, poate pentru tranziție până când un alt personaj politic de talia lui Merkel va apărea în interiorul creștin–democraților sau poate creștin–democrații care s-au conservatorizat, o vor lua într-o altă direcție. Istoria este deschisă, viitorul este deschis.
Domnule Pârvulescu, aș vrea să revenim un pic la funcționarea sistemului electoral din Germania și impactul acestuia asupra configurației sistemului de partide. Altfel spus, cum sunt transformate voturile în mandate în cazul sistemului electoral din Germania?
Este primul sistem mixt care a fost creat în 1949, odată cu constituția germană. Este unul dintre cele două baze fundamente ale sistemului politic german și trebuia să răspundă la două probleme. Prima – să asigure o reprezentativitate mai mare decât sistemul proporțional. În Germania s-a considerat că victoria nazismului s-a datorat acelui „stat al partidelor”, pe care Republica de la Weimar l-a reprezentat și că acel sistem a fost posibil din cauza reprezentării proporționale. Atunci s-a încercat un sistem care să completeze reprezentarea proporțională, pentru că reprezentarea proporțională trimitea oamenii invizibili în Parlament, instrumente ale partidelor politice, dar să nu se revină la un sistem majoritar care era considerat nedemocrat, așa numitul uninominal în țările noastre, în România și în Moldova. Și atunci s-a gândit o combinație între cele două.
Cetățenii germani au două voturi la dispoziție. Ei nu spun că ar fi două voturi, ci un buletin împărțit în două părți. O parte care este proporțională și o altă parte care este majoritară. În același timp, un alegător german votează la nivel de land – proporțional și la nivel de circumscripție uninominală – majoritar, pe principiul câștigătorul care ia totul. În final, mandatele sunt împărțite în mod proporțional și ăsta este motivul pentru care numărul de parlamentari din Germania nu este fix, avem un număr minim și el poate să crească cu câteva zeci, s-a întâmplat chiar la ultimele alegeri. Și asta de ce? Pentru că fiecare partid primește atâția parlamentari cât îi permite proporția voturilor obținute. Dacă a obținut, spre exemplu, 30% din voturi, va primi 30% din parlamentari, ceea ce înseamnă că se va realiza o echilibrare între parlamentarii obținuți în partea proporțională și cei obținuți în partea majoritară. Să ne imaginăm că un partid ia 20% din voturi, că sunt 100 de mandate de împărțit, deci că are dreptul la 20 de mandate și câștigă pe partea proporțională 20% și pe partea majoritară, în colegii uninominale, câștigă 10 mandate. Cele 10 mandate care s-au câștigat în mod majoritar sunt câștigate și vor fi scăzute din cele 20 de mandate la care avea dreptul în partea proporțională. În final partidul va avea 20 de mandate, deci echilibrarea se face pe seama celor din partea proporțională. Pe de altă parte, dacă un partid în Germania, unde pragul electoral este de 5%, obține sub 5% la nivel federal, dar obține minimum trei candidați în sistemul majoritar, aceștia vor intra în parlament. Ceea ce va produce un dezechilibru și pentru a corecta acest dezechilibru, va crește numărul de parlamentari, adică baza din care se face proporționalitate și de aceea nu avem decît un număr minim de parlamentari, nu avem un număr maxim de parlamentari.
Trebuie să vă spun că au încercat politicienii germani să limiteze numărul de parlamentari, dar Curtea Constituțională a fost categorică – a dat dreptate unor cetățeni care au atacat sistemul de repartizare a mandatelor și nu o dată, de 3 ori, și astea sunt mandatele doamnei Merkel, pentru că toate partidele erau de acord să conserve sistemul existent și să nu permită intrarea altor partide unice. Dar în final au fost obligați de Curtea Constituțională să creeze posibilitatea partidelor mici de a intra în parlament și consecința a fost creșterea semnificativă a numărului de mandate, fără însă ca asta să ducă la transformarea vieții politice german într-o viață haotică. Pentru că partidele mari au rămas, iar în cei 70 de ani, mă rog la momentul în care modificările aveau loc la 60 de ani care trecuseră din momentul în care sistemul electoral se înființase, germanii se obișnuiseră cu el.
Câtă vreme în Moldova, se alegeau 2 parlamente diferite, se alegea un parlament proporțional și un parlament majoritar. Este o variantă pe care Yeltsin a pus-o în aplicare în Rusia în 1993, inventată de altfel de niște consultați americani, pentru că Yeltsin avea o problemă. Avea comuniști împotriva lui și, fiind un partid robust, nu avea cum să câștige alegerile. Atunci pe partea majoritară, jumătatea majoritară a Dumei de Stat se alegeau președinți de colhoz, directori, oameni cunoscuți, ca independenți, oameni cunoscuți în circumscripție, care odată ajunși în Duma de Stat au format partidul lui Yeltsin și i-au dat majoritatea de care avea nevoie. În felul acesta comuniștii care aveau aproape 30%, nu-mi aduc aminte aminte proporțiile exact, în jur de 25%, în loc să aibă 25% au avut 12% din Duma de Stat și asta i-a creat lui Yeltsin posibilitatea să-și rezolve problemele. De aici s-a inspirat Plahotniuc și a creat sistemul acela din Moldova care n-are nicio legătură, care pervertește sistemul mixt.
Deci, sistemul mixt german este un sistem care vrea să asigure proporționalitatea reprezentării mandatelor și vreau să vă spun că el a fost adoptat în Scoția, în Noua Zeelandă, sunt o mulțime de state care l-au adoptat tocmai pentru a realiza acest echilibru între sistemul proporțional care trimite anonimi în Parlament, cum vedem și în Republica Moldova și în România și sistemul majoritar care trimite vedete în Parlament, care nu mai pot fi în niciun fel controlate. Atunci e varianta aceasta de optimizare, un sistem apropiat, dar nu exact ca sistemul german este cel care se foloște în Ungaria, dar în Ungaria el poate fi perveritit, pentru că mai e ceva care contează și n-am discutat până acum, e cultura politică, sunt valorile în care oamenii cred. Dacă oamenii cred în valorile democratice, atunci sistemul va fi democratic. Oricât de democratice ar fi mecanismele, dacă cetățenii nu cred în democrație, n-ai cum să construiești o democrație.
Domnul Pârvulescu, ultimul sondaj publicat acum câteva zile arată că reprezentanții creștin–democraților, conduși acum de Armin Laschet, care deja a preluat conducerea partidului după Angela Merkel, au pierdut teren important în rândul preferințelor electorale în favoarea social-democraților, conduși de Olaf Scholz. Actualmente, diferența dintre social–democrați și conservatori ar fi de circa 4% în favoarea primilor. Care credeți că sunt cauzele acestui trend de creștere al suportului electoral pentru social–democrați?
Trebuie să vă spun că 4% este ceva ce poate fi întors ușor la vot în Germania, pentru că vă aduc aminte că la precedentele alegeri de acum 4 ani, un alt Schulz acesta este este Martin Schulz, fostul președinte al Parlamentului European, un foarte cunoscut social–democrat a reușit să facă o imagine bună, chiar se vorbea despre despre posibilitatea de a obține un scor bun, chiar mai bun decât creștin– democrații și în realitate sondajele au fost contrazise de realitatea urnelor din diferite motive. Nu este obligatoriu să se repete, însă am văzut cu toții cum în ultimii 20 de ani, poate și mai bine, din cauza schimbării electoratului care a devenit mult mai volatil, sondajele de opinie nu mai reușesc să dea rezultate atât de bune.
Pe de altă parte, cum vă spuneam, patru mandate de cancelar al doamnei Merkel cu siguranță a obosit electoratul centrist, care vrea o schimbare. Vorbim de 16 ani, deci cei care aveau 16 sau 18 ani atunci, acum sunt oameni maturi. Între timp, preferințele electoratului german au mers din ce în ce mai mult spre ecologiști, este ceea ce vedem, spre zona verde. Doamna Merkel a ascultat acest electorat și de aceea a câștigat alegerile, adică a făcut pași în direcția aceea, dar pe de altă parte oamenii au obosit să-i vadă doar pe creștini–democrați. Vor o mică schimbare, dar nu o schimbare diametral opusă, altfel spus nu aducerea ecologiștilor pe poziția de cancelar, deci cum ați spus și dumneavoastă orice e posibil, pentru că e vorba de negocieri și în negocieri cel care are potențialul de coaliție, adică acel fără de care coaliția nu se poarte forma, poate să obțină și funcția de cancelar. Pe de altă parte, Laschet vine dintr-o zonă oarecum periferică și asta contează în Germania. Sunt multe lucruri care contează. Se pare că cel mai mult a contat eroarea aceea de comunicare din timpul inundațiilor când a fost surprins de camerele de luat vederi râzând iar acel râs a fost considerat o formă de cinism. Și a fost sancționat de acest lucru. Dar de cine? Tot de electoratul centrist, care avea nevoie de un argument ca să facă pasul înapoi. Într-adevăr, nu cred că s-a spus ultimul cuvânt în campanie, dar chiar și așa, încă înainte, creștin–democrații erau pe primul loc.
Marea întrebare care se punea era: vor putea face o coaliție de guvernare având cancelar? Nu vor trebui să cedeze funcția de cancelar social–democraților? Pentru că social–democrații nu-și mai pot permite a treia oară să intre la guvernare cu creștin–democrații și să nu aibă o funcție importantă. Încă data trecută, dacă ne aducem aminte bine acum patru ani, au făcut referendum intern, au votat dacă să participe sau nu la guvernare, a fost foarte dificil pentru că în interiorul partidului sunt aripi care nu sunt toate la unison în ceea ce privește colaborarea cu creștin–democrații, dar cred că principalul motiv care ar putea să-i facă pe creștin democrați să piardă puterea este prea lunga perioadă în care s-au aflat la guvernare. Nici măcar Adenauer nu a avut o perioadă atât de lungă. Adenauer a preluat Germania în 1949, în 1963 a trebuit să cedeze funcția de prim-ministru lui Erhard, care la rândul său după un singur mandat a plecat și a urmat o perioadă cu Kiesinger, regim de mare coaliție, creștin–democrați cu social-democrați, care a fost tranziția spre perioada lui Willy Brandt. În fond, am vorbit de mulți cancelari. Dar cei care au marcat istoria germană până acum au fost trei. A fost Adenauer, evident, a fost Willy Brandt și cu siguranță va fi Angela Merkel.
Privind retrospectiv, vedem extraordinarul curaj politic pe care l-a avut în 2015, atunci când în fața migrației, în fața refugiaților, a luat decizia de a-i primi, o decizie absolut creștin–democrată, care bănuiesc că l-a surprins total pe Vladimir Putin care împreună cu Erdogan, gândiseră această strategie pentru a sufoca Uniunea Europeană și pentru a o distruge, ori Merkel le-a dat planurile peste cap și cum să vă spun, fiind vorba despre cineva care a trăit în Germania de Est, în Republica Democrată Germană, cred că înțelege mai bine resorturile gândirii ruse decât o fac occidentalii. Cred că asta a făcut-o să reziste foarte bine presiunilor lui Putin al cărui comportament față de Merkel a fost de multe ori absolut dezagreabil, pentru că a încercat să i se impună. Este evident, Germania este o putere economică, nu este o putere militară. Este una dintre cele mai mari puteri economice ale lumii. Nu se poate compara cu o Rusie, care în afară de bogății naturale, singurul lucru pe care îl poate exporta este corupția. În niciun caz.
Să nu uităm și despre Partidul Verzilor din Germania, domnule Pârvulescu, bineînțeles astfel de partide probabil nu sunt într-atât de cunoscute în regiunea noastră, în Republica Moldova sau în România și, de obicei, iau scoruri infime la alegeri ceea ce nu putem să spunem despre Germania, ar fi putea fi chiar al treilea partid ca număr de locuri. 16% – cu atâta sunt cotați acum verzii. De unde credeți că vine această popularitate și susținere electorală pentru verzi și de ce agenda verzilor prinde mai bine la publicul german decât la publicul din această parte a Europei?
Istoria lor vine de demult, din 1968 și chiar mai devreme. În orice caz, din 1968, când în interiorul stângii occidentale apare această fisură care aduce la formarea ecologiștilor. Altfel spus, când deziluzia față de comuniști și de celelalte mișcări de extremă și de extremă stânga a devenit atât de mare, încât oamenii s-au orientat spre un alt sistem de valori. În același timp, societatea occidentală trecea de la o societate industrială la o societate post-industrială și acest lucru este esențial pentru a înțelege ecologismul, pentru că dintr-o dată preferințele și valorile s-au schimbat. Nu e vorba doar de Germania, e vorba de Benelux: Belgia, Olanda și Luxemburg, este vorba de Franța, unde ecologiștii au reușit, mai ales în 2020, la alegerile locale, suprize extraordinare, adică au câștigat Strasburgul, Bordeaux, Marsilia, Lyon. Cele mai mari orașe ale Franței, cu excepția Parisului, sunt conduse de ecologiști. Sigur, ecologismul este un curent politic destul de eterogen, care nu reușește să intre în sistemul marilor partide, dar în Germania vorbim deja despre o primă participarea a lor la guvernare în perioada Schröder, când președintele lor de atunci a fost Ministru de Externe, apoi despre o scădere a lor. Pentru mulți din Europa de Est, amintirea, spre exemplu, a mișcărilor împotriva rachetelor americane, care urmau să se instaleze la începutul anilor ’80 în Germania Federală și în zonele din apropierea graniței Pactului de la Varșovia, rămâne vie. Acele mișcări erau mișcări organizate de ecologiști, de cei pe care astăzi îi numim ecologiști, acolo găsim energia și vitalitatea care a făcut posibilă construirea acestor manifestări. Sigur, că ei au fost considerați de Uniunea Sovietică drept „idioți utili”, astfel spus sovieticii aveau interesul să blocheze aceste amplasamente de rachete nucleare care trebuiau sa contracareze celebrele rachete sovietice SS-20, care erau deja instalate pe granița de Vest a Pactului de la Varșovia. Dar despre ecologiști, știm astăzi pentru că arhivele sovietice ne-au spus-o, că au fost finanțați de către de către sovietici.
Numai că pentru ecologiști ceea ce conta era lupta împotriva poluării, după cum spuneam a avut loc o schimbare radicală de viziune pe care noi o măsurăm deja din anii 80’-90’, din punct de vedere valoric. Această schimbare a făcut posibilă apariția unor generații succesive de ecologiști, oamenii aceștia au alte aspirații. Ei nu mai trăiesc într-o lume cum trăim noi în Europa de Est, în care încă revoluția industrială nu s-a încheiat. Ei trăiesc într-o lume îngrijorată de poluare, într-o lume îngrijorată de război și își schimbă radical viziunea despre lume inclusiv în Statele Unite ale Americii. Ecologiștii ar fi putut să joace un rol mai important în America, dar astăzi programul lui Biden este influențat de ecologiști evident. Multă lume a uitat că la alegerile din 2000, Al Gore, cel care a pierdut alegerile câștigând votul popular, dar pierzându-l pe cel electoral, era un ecologist. Fostul vice-președinte al lui Clinton era ecologist. A luat un premiu Nobel pentru Pace pentru un film ecologist. Iar el a fost contracarat în Florida de către un ecologist – Ralph Nader, care era președintele Partidului Ecologist și era un ecologist de primă generație, care își începuse activitatea încă din anii 50’ ai secolului trecut și care trăiește și astăzi. Ori Nader a reușit să disloce de la vot 100 de mii de voturi în Florida. Știm cu toții că George Bush și istoria pe care o trăim astăzi este influențată de această alegere. George Bush a câștigat alegerile în Florida cu o diferență de 537 de voturi. Deci vă dați seama cât de importantă era dezbaterea legată de ecologiști și cât de important era grupul de lobby pe care îl reprezenta George Bush să-i împiedice pe ecologiști să câștige puterea. Reagan i-a împiedicat să câștige puterea, Bush i-a împiedicat să câștige puterea, acum influențează deloc surprinzător politica lui Biden, dar asta pentru că societatea americană, ea însăși a cunoscut aceleași transformări ca societatea vestică.
Eu cred că inevitabil și societatea românească și cea moldovenească vor cunoaște aceste transformări mult mai repede decât s-a întâmplat în occident, pentru că poluarea vine peste noi. Adică vedem cu toții care sunt consecințele și trebuie să devenim cu toții conștienți că este și responsabilitatea noastră ceea ce se întâmplă. Este evident fiecare dintre noi poluăm. Avem o amprentă pe care o punem asupra mediului și poluăm și atunci ce vor ecologiștii este să grăbim puțin politicile care vizează schimbarea generală a societății și în Germania, unde progresul politicilor ecologiste este probabil cel mai important din Uniunea Europeană, Sunt mai grăbiți decât oriunde în altă parte, pentru că vor nu numai să devină primii care produc aceste schimbări, ci vor și să exporte acest model.
Domnule Pârvulescu, pentru că am făcut o trecere în revistă a celor mai importante partide care luptă pentru votul germanilor la aceste alegeri, aș vrea să vă întreb cum vedeți dvs. configurarea viitoarei coaliții de pe scena politică de la Berlin?
Foarte complicat. Am vorbit și cu politicieni germani despre tema asta și cu colegi. Smembru al Comitetului Social European și am relații bune cu colegii din Delegația Germană. Foarte complicat, e greu de spus. În primul rând, trebuie să așteptăm alegerile, e ceea ce Scholz spune permanent, deși este creditat ca viitor cancelar. Să așteptăm rezultatele din 25 septembrie și atunci o să vedem ce combinații sunt posibile. Altfel spus, probabil dacă Scholz va câștiga alegerile și dacă așa cum spun sondajele, creștin democrații se vor afla la cel mai jos scor din istoria lor, undeva în jur de 20%, aceștia nu vor participa la o nouă formulă de guvernare, ci vor trece în opoziție. Asta complică foarte mult lucrurile, pentru că social–democrații nu vor face o victorie eclată, dacă vor câștiga alegerile, vor câștiga undeva în jur de 25%. Deci vor avea nevoie nu numai de aportul ecologoștilor, ci și a altor partide, iar aceste alte partide sunt în primul rând Linke, care este un partid de stânga extremă, care este un partid anti-NATO, care este un partid greu de primit în interior. Este vorba de fostul partid comunist din Germania Democrată, care s-a aliat cu dizidențe din partidul social–democrat german. Pe de altă parte, există o posibilitate ca Partidul Liber–Democrat să participe și el la desemnare unei astfel de coaliții. Problema este că Partidul Liber–Democrat, dincolo de denumire, este un partid mult mai conservator decât creștin–democrații lui Merkel. Deci, este foarte greu să-și găsească loc într-o asemenea coaliție, eventual ca înlocuitor a lui Linke, care este creditat cu un 6-7% în momentul ăsta, având momente mai bune în istorie, au obținut scoruri mai mari. Este, deci, foarte complicat de construit o majoritate și de fapt, ăsta este motivul pentru care lumea se îndoia și cred că asta contează în votul mai mic în favoarea creștin–democraților. Când vorbești de opinia publică germană, se îndoia că aceștia vor putea construi o coaliție de guvernare. Nu prea aveau cu cine să construiască coaliția de guvernare, pentru că datorită evoluției vieții politice germane au devenit din ce în ce mai izolați și potențialul lor de coaliție s-a micșorat. Ar fi putut forma o coaliție doar cu liber–democrații, ceea ce nu erau suficient.
Pe vremuri, în sistemul inițial german care se numea sistemul cu două partide și jumătate, jumătatea de partid care făcea posibilă vasculară puterii de la creștin– democrați la social–democrați, erau liber democrații. Iar ei astăzi sunt unul din cele câteva partide, de 4-5 partide noi sau mici care se regăsesc în parlament și nu mai sunt suficienți pentru a vascula puterea. Să știți că în cazul liber–democraților este foarte important să vedem care va fi votul pe partea majoritară a buletinului, pentru că ei pot eventual face surprize acolo și cu o reprezentare ceva mai bună, ar putea să aducă suficient de multe mandate. Dar nu cred că matematic discutând creștin– democrații mai pot forma o coaliție de guvernare în jurul lor. Matematica le este împotrivă, ei știu. Am văzut informații venite din Germania care arată că sunt reprezentanți ai creștini–democraților sau creștin-socialilor din Bavaria, care refuză să folosească afișele partidului în campanie, pentru că sunt convinși că se vor pierde alegerile și n-are sens să investească bani inutil.
Domnule Pârvulescu, aceste alegeri din Germania nu sunt importante doar pentru germani, ci și pentru Uniunea Europeană. Ne-am obișnuit în acești ani că Angela Merkel a fost o figură importantă, poate cea mai importantă în politica Uniunii Europene, în felul în care Uniunea și-a discutat și a abordat cele mai importante probleme cu care s-a confruntat. Ce se va întâmpla acum? Cine ar putea fi lider al Uniunii Europene și credeți că următorul sau următoarea cancelară sau cancelar german ar putea să se ridice la înălțimea acestor așteptări pe care le-a avut până acum Uniunea Europeană, să zicem, de la Angela Merkel?
Angela Merkel nu s-a impus de la început, a avut nevoie de 4-5 ani ca încetul cu încetul să fie recunoscută și era chiar mult mai experimentată. Avea o întreagă istorie la momentul respectiv. Dar așteptarea depinde de rezultatele alegerilor prezidențiale din Franța. Deci foarte probabil dacă Macron va reuși să recâștige un mandatul prezidențial va reuși să-și consolideze poziția de lider al Uniunii Europene și, probabil, va face un tandem cu viitorul cancelar german. Se vorbește astăzi însă despre extinderea binomului în sensul cooptării Italiei în această zonă, astfel încât să se reușească mai bine coordonarea celor trei, discutând cât se poate de pragmatic. Uniunea Europeană de după lărgirea din 2004 este mult mai greu de gestionat. Uniunea celor 15 era relativ ușor de gestionat, valorile erau comune, spațiul era comun. Odată cu intrarea statelor din Europa de Est și aici mă refer doar la statele din Europa de Est, Cipru și Malta contează în mai mică măsură, odată cu aderarea statelor din Est, situația s-a complicat după entuziasmul inițial. Acestea au devenit adevărate probleme pentru Uniune Europeană, care blochează procesul de integrare. Dacă Uniunea Europeană nu se va integra, dacă nu va face pași serioși spre o formă federativă de organizare, nu va putea face față presiunilor din afară.
Este evident că Germania a fost dintotdeauna favorabilă unei asemenea viziuni. Mai mult decât atât, creștin–democrația era federalistă. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea să fie un avantaj și nu un dezavantaj, pentru că Marea Britanie a fost întotdeauna un inamic al federalizării. Problema este însă că e nevoie de o concertare a statelor din occident și simpla concertare Berlin-Paris nu a fost suficientă, din momentul în care Angela Merkel s-a stabilizat la putere după 2008-2009. Chiar în plină criză economică, din acel moment, importanța ei la nivel european a crescut foarte mult. Am văzut foarte clar în timpul crizei economice că standardele germane nu au fost foarte bine privite în Europa de Sud, nici în Grecia, nici în Italia, nici în Spania, nici în Portugalia, dar care au contribuit la relansarea economică a Europei. Adevărata imagine a Angelei Merkel a dat-o criza refugiaților, astfel imaginea ar fi rămas mai degrabă negativă, cea care a impus Greciei împotriva unui referendum care nu e așa, și-a manifestat suveranitatea națională, să-și plătească datoriile, ca și când s-ar putea ca cineva, persoană sau stat, să nu-și plătească datoriile.
Angela Merkel a evoluat foarte mult și nu va fi foarte ușor pentru cineva, care nu va avea experiența sa politică, să-i ia locul. Nu este nimic sigur, că un politician care să reziste atât de mult la guvernare va apărea în curând. Există riscul ca Germania să cunoască o perioadă de tranziție, cum a mai fost în istorie, de exemplu vă vorbeam mai devreme de Kiesinger sau Helmut Schmidt, care au fost cancelari de tranziție, au fost cancelari buni, indiscutabil, dar n-au reușit să schimbe istoria. Cred că Germania a intrat din nou într-o fază de tranziție și problema este e tranziție la nivel doar de leadership sau de sistem politic. Cred că sistemul politic german va cunoaște niște schimbări ca toate sistemele politice. Deja vă spuneam că din 2000 până astăzi, de la trei partide politice în parlament s-a ajuns la opt partide politice, ceea ce este o schimbare semnificativă și asta nu poate să nu aibă consecințe, dar oricum sistemul electoral pe care l-am comentat pe larg puțin mai devreme, este suficient ca să corecteze problemele care să asigure într-o perioadă medie de timp stabilitatea politică a Germaniei, pentru că ceea ce este de invidiat în cazul Germaniei este stabilitatea sa. Un cancelar nu poate fi înlocuit pe timpul mandatului său, cu excepția lui Helmut Schmidt, care în 1983 a fost înlocuit de către Helmut Kohl printr-o moțiune de cenzură constructivă. Nu se poate înlocui. În Germania, poți să răstorni un guvern doar dacă ai mai multe voturi decât are guvernul respectiv. Altfel spus, o moțiune de cenzură constructivă. Atunci, trădarea dacă vreți să o numim așa, a liber–democraților, a făcut posibilă trecerea de la Helmut Schmidt la Helmut Kohl și așa ajuns la Helmut Kohl, care nu părea un politician extraordinar, cancelar al Germaniei, care a marcat istoria germană și care a reușit unirea Germaniei, ceea ce îl va păstra veșnic în manualele de istorie. Va mai fi loc pentru astfel de cancelari? Nu cred că în următorii 10 ani.
Ați ascultat podcastul „Noi și Europa”, un produs al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, dezvoltat în parteneriat cu Radio Chișinău, ZUGO și Fundația Konrad Adenauer. Ne găsiți și pe platformele de podcast și în emisie la radio.
