fbpx

PG caută șef interimar. Ce criterii trebuie să îndeplinească candidații

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a anunțat lansarea procedurii de selectare a unui Procuror General interimar, după ce, la 26 mai, Ion Munteanu a fost eliberat oficial din funcție în urma demisiei sale, prin decret prezidențial. În baza legii, CSP urmează să desemneze un procuror interimar în termen de 5 zile de la survenirea vacanței funcției.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În acest context, Consiliul a stabilit convocarea ședinței de desemnare pentru data de 28 mai 2025, ora 15:00.

Până atunci, toți procurorii activi care doresc să candideze sunt invitați să depună curriculum vitae și o scrisoare de motivare la Aparatul CSP, până la 28 mai, ora 12:00.

Candidații trebuie să întrunească aceleași condiții legale prevăzute pentru funcția de Procuror General titular. Printre acestea se numără: cetățenia Republicii Moldova, diplomă de studii în drept, o experiență profesională de cel puțin 10 ani, inclusiv 5 ani ca judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală, o reputație ireproșabilă și lipsa implicării politice în ultimii trei ani.

Desemnarea va fi făcută de CSP, iar candidatul selectat va fi propus Președintelui Republicii Moldova pentru numirea în funcția de Procuror General interimar.

Articole asemănătoare

Back to top button