fbpx

Peste 51.000 de doze de vaccin AstraZeneca au fost distribuite în toate raioanele Republicii Moldova. În care centre a ajuns serul

51.500 doze de vaccin împotriva COVID-19 AstraZeneca (Vaxzevria), din lotul de vaccin recepționat pe platforma COVAX dar și din ajutorul umanitar oferit de România, au fost distribuite astăzi către instituțiile medico-sanitare publice, pentru a asigura continuarea procesului de vaccinare la nivel național, restul dozelor fiind securizate pentru doza 2.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, va fi continuată vaccinarea personalului medical, precum și a beneficiarilor din cadrul azilurilor și centrelor de plasament temporar și de lungă durată, a adulților cu vârsta mai mare de 60 ani și cei care au comorbidități, a lucrătorilor din domeniul educației, angajaților structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, inclusiv ai ambasadelor, ai instituțiilor publice centrale și locale, personalului din cadrul serviciilor sociale.

Procesul de vaccinare se va desfășura inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, conform programării aprobate la nivel de instituție, inclusiv prin intermediul echipelor mobile, în dependență de numărul persoanelor care necesită a fi vaccinate.

Potrivit Ministerului Sănătății, până în prezent, la nivel național au fost administrate 96.372 doze de vaccin împotriva COVID-19, iar 10.241 persoane au fost vaccinate cu ambele doze.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button