fbpx

Peste 300 de conducători de trotinete electrice, prinși beți de la începutul anului. Câte accidente au fost înregistrate

Peste 1.600 de abateri și zeci de accidente cu trotinete electrice au fost înregistrate de la începutul anului în Republica Moldova. Potrivit Poliției, sute de conducători au fost prinși circulând sub influența alcoolului, iar accidentele produse s-au soldat cu victime.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit datelor prezentate de Poliție, în municipiul Chișinău au fost înregistrate 1.248 de abateri, iar 195 de persoane au fost surprinse conducând trotinete electrice sub influența alcoolului.

În aceeași perioadă, pe drumurile din Republica Moldova s-au produs 73 de accidente rutiere în care au fost implicați conducători de trotinete electrice. În urma acestora, două persoane și-au pierdut viața, iar 54 au fost rănite.

În Capitală au fost înregistrate 38 de accidente, soldate cu 23 de persoane traumatizate.

În acest context, polițiștii desfășoară zilnic acțiuni de informare, prevenire și control pentru reducerea riscurilor în trafic și creșterea siguranței rutiere.

Poliția le recomandă utilizatorilor de trotinete electrice să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum, să poarte echipament de protecție, să evite utilizarea telefonului în timpul deplasării și să nu conducă după consumul de alcool.

Articole asemănătoare

Back to top button