Percheziții în patru închisori din R. Moldova. Autoritățile investighează pregătirea unor dezordini în masă
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat că, în dimineața zilei de astăzi, au avut loc percheziții în patru penitenciare din Republica Moldova. Acțiunile au fost desfășurate în cadrul unei cauze penale instrumentate de organele de drept.
Potrivit ANP, operațiunea a fost realizată în colaborare cu Inspectoratul Național de Investigații, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cu suportul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și al Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”.
Perchezițiile fac parte dintr-un dosar care vizează acțiuni de pregătire a dezordinilor și destabilizărilor în masă, presupus a fi coordonate din Federația Rusă prin intermediul unor elemente criminale.
ANP a subliniat că sprijină organele de anchetă și va asigura, în limitele competențelor legale, desfășurarea tuturor acțiunilor necesare pentru consolidarea ordinii de drept și securității naționale.



