fbpx

update, audio | CNA publică interceptările din dosarul certificatelor medicale pentru șoferi

(update) CNA a publicat interceptările din dosarul certificatelor medicale eliberate ilegal pentru șoferi:

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Știrea inițială:

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) desfășoară aproximativ 30 de percheziții în municipiul Chișinău, precum și în raioanele Șoldănești și Rezina, într-un dosar de corupție sistemică ce vizează eliberarea ilegală a certificatelor medicale pentru șoferi.

Potrivit CNA, în schemă ar fi implicați membri ai Comisiei narcologice speciale, ai Comisiei medicale a conducătorilor de autovehicule și candidaților pentru obținerea permisului de conducere, precum și ai Comisiei speciale de evaluare a capacității psihice.

Conform datelor preliminare, președintele sau un membru al comisiilor menționate, instituite în cadrul IMSP Spitalul raional Șoldănești, care deține concomitent și funcția de medic-șef al Secției consultative, ar fi acționat în mod sistematic, de comun acord cu alți medici din instituție, pentru eliberarea adeverințelor medicale fără ca beneficiarii să fie supuși examinărilor obligatorii.

Anchetatorii susțin că acesta ar fi pretins, acceptat și primit bani necuveniți, personal sau prin intermediari, în sume cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pentru fiecare certificat emis.

Perchezițiile au loc la domiciliile, în birourile de serviciu și în unitățile de transport ale persoanelor vizate, în scopul documentării faptelor de pretindere și primire a mijloacelor bănești necuvenite.

Medicul-șef al Secției consultative din cadrul IMSP Spitalul raional Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualilor complici.

Articole asemănătoare

Back to top button