Pasagerii transportului public din Chișinău, obligați să-și acopere fața cu o mască sau alt material de protecție! Decizia CSE
Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău a decis astăzi ca acoperirea feței în transportul public să devină obligatorie. Anunțul a fost făcut recent, pe pagina Primăriei.
Așadar, potrivit Dispoziției nr. 18, începând cu 4 mai curent, în mijloacele de transport public din Chișinău devine obligatorie acoperirea feței (gură, nas) cu mască, inclusiv măști improvizate sau alte materiale de protecție de unică folosință sau reutilizabile (fulare, eșarfe, alte articole vestimentare).
Reprezentanții precizează că măsura are scopul de a reduce riscul de transmitere a virusului COVID-19.