Partidul ȘOR anunță că a suspendat protestul din fața Curții de Apel. „Sănătatea oamenilor, în prim-plan”

Partidul ȘOR anunță despre suspendarea acțiunii de protest de la Curtea de Apel Chișinău pe fundalul situației nefavorabile privind coronavirusul. Candidatul Partidului ȘOR, Vitalie Balinschi, a mulțumit protestatarilor pentru sprijin în lupta împotriva presupuselor derapaje antidemocratice ale guvernării.
Anunțul despre suspendarea acțiunii de protest a fost făcut chiar de candidat. Potrivit acestuia, partidul nu își dorește să supună riscului zeci de mii de persoane.
„Sprijinul Dumneavoastră îmi dă forțe. Din păcate, situația epidemiologică din țară și în situația în care guvernul, în loc să se preocupe de această și alte probleme ale cetățenilor, se gândește cum să-i asigure un nou mandat lui Dodon, este de așa natură, încât nu ne permitem să supunem riscului zeci de mii de cetățeni”, a declarat Balinschi.
Precizăm că, autoritățile de la Chișinău au decis, azi, să interzică activitățile în masă la recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății. Totodată, în această dimineață, conform organizatorilor, peste 10.000 de cetățeni au protestat la Curtea de Apel Chișinău, cerând instanței să nu admită scoaterea din cursă a lui Vitalie Balinschi. Aceștia au scandat „Vrem justiție corectă”, „Victorie” și „Justiția e cu noi”.



