fbpx

Opt foști ambasadori americani semnează apel de solidaritate cu R. Moldova: „Nu există cale de mijloc între libertate și tiranie”

Opt foști ambasadori ai Statelor Unite în Republica Moldova, România și pe lângă OSCE au semnat un apel comun de sprijin pentru Republica Moldova, în contextul tensiunilor geopolitice și al alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Documentul, publicat de platforma „Alianța”, avertizează asupra riscurilor pe care le reprezintă ingerințele rusești și dezinformarea în regiune.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Semnatarii subliniază că Republica Moldova se află „pe prima linie a unei înfruntări istorice”, apărând democrația împotriva războiului hibrid purtat de regimul lui Vladimir Putin, prin „propagandă, corupție, intimidare și destabilizare”.

„Stăm alături de Președinta Maia Sandu, de Guvern, de Parlament și de fiecare cetățean care alege democrația, dreptatea, integrarea europeană și suveranitatea reală. Nu există cale de mijloc între libertate și tiranie — alegerea Moldovei este alegerea lumii libere: libertatea”, se arată în apel.

Foștii diplomați avertizează că o eventuală victorie a forțelor pro-ruse la alegerile parlamentare ar zgudui securitatea regională, ar amenința flancul estic al NATO și ar oferi Kremlinului „un nou punct de sprijin pentru agresiune împotriva României și Ucrainei”.

„Acum este momentul să respingem dezinformarea rusă, să apărăm adevărul, libertatea și democrația și să asigurăm parcursul european al Moldovei. Libertatea Moldovei este libertatea noastră”, se mai menționează în document.

Printre semnatari se numără Adrian Zuckerman, Mark Gitenstein, Kathleen Kavalec și Jim Rosapepe (foști ambasadori în România), James Pettit și Kent D. Logsdon (foști ambasadori în Republica Moldova), precum și James S. Gilmore III și Michael R. Carpenter (foști ambasadori ai SUA pe lângă OSCE).

Această prezentare necesită JavaScript.

Articole asemănătoare

Back to top button