Toate știrile

O simplă analiză de sânge ar putea înlocui procedurile dureroase pentru depistarea cancerului și a altor boli grave

O echipă de cercetători israelieni a dezvoltat o metodă de diagnosticare precoce a unei game largi de afecţiuni printr-o simplă analiză de sânge. Studiul a fost făcut la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Noul test a fost conceput pentru a înlocui biopsiile şi alte proceduri invazive pentru depistarea cancerelor, a bolilor cardiace şi hepatice, a inflamaţiilor şi a problemelor sistemului imunitar, scrie agenția Xinhua, citată de Agerpres.

Pe lângă durerea asociată, în multe cazuri biopsia nu este eficientă deoarece nu poate ajunge întotdeauna la celula bolnavă şi uneori se efectuează doar într-un stadiu târziu al bolii. Metodele existente de testare, bazate pe analiza segmentelor de ADN din sânge, pot diagnostica prezenţa unei boli, dar nu şi tipul, locaţia şi stadiul acesteia.

În urma unui studiu publicat în revista Nature Biotechnology, cercetătorii au dezvoltat o metodă neinvazivă, ce poate identifica tipul afecţiunii sau tumorii, localizarea sa şi stadiul bolii. Metoda poate face totodată diferenţa între pacienţii care suferă de aceeaşi tumoare canceroasă, ceea ce poate conduce la aplicarea unor tratamente personalizate, adaptate pentru fiecare pacient.

Noua metodă nu doar examinează ADN-ul din sânge, provenind de la celulele moarte, dar identifică şi ţesutul celulelor şi genele care au fost active în aceste celule, mai scrie sursa citată. Deoarece metoda detectează simultan toate genele active din celulele moarte, ea poate diagnostica o gamă largă de procese şi de boli printr-un singur test.

„Acest test de sânge de rutină poate fi efectuat frecvent, permiţând astfel medicilor să monitorizeze permanent progresia bolii”, au precizat cercetătorii.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Ana-Maria Vlasă

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

13 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

14 ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

14 ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

15 ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

16 ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

16 ore ago