Externe

foto | Cea mai îngustă casă din Londra, de 1,7 metri lăţime, este de vânzare pentru mai mult de un milion de euro

Cea mai îngustă casă din Londra, de doar 1,7 metri lăţime, situată între un salon de coafură şi unul medical, este de vânzare pentru mai mult de un milion de euro, potrivit AFP.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Această locuinţă care se ridică pe cinci etaje, situată în cartierul Shepherd’s Bush, a fost la origine un magazin victorian de pălării, cu depozite pentru mărfuri şi locuinţe la etajele superioare.

Casa albastră şi-a păstrat mica vitrină, decorată cu o lampă în formă de pălărie. Strania proprietate este pusă în vânzare, estimată la 1,1 milion de euro (950.000 de lire sterline).

Pentru David Myers, director de vânzări al agenţiei care se ocupă de proprietate, acest preţ se explică prin faptul că locuinţa, construită la finalul secolului XIX sau începutul secolului XX, constituie „o parte unică din istoria Londrei”.

„Este un pic din magia Londrei”, a declarat el pentru AFP.

Dintr-un colţ în altul al casei, dimensiunile camerelor diferă foarte mult. Dacă bucătăria, situată la mezanin, este locul cel mai strâmt, ea se deschide spre o zonă de luat masa de două ori mai mare. În spate, uşile de la terasă se deschid către o grădină de 2,5 metri lăţime.

Parterul, unde fostul magazin a fost transformat într-o intrare, şi primul etaj sunt de dimensiuni similare. Între o cameră şi un birou se află o terasă cu o vedere uluitoare spre acoperişurile din vestul londonez.

La etajul al doilea, o baie şi un duş, la al treilea este camera principală, la care se ajunge printr-o trapă ascunsă pentru a câştiga spaţiu.

Pentru David Myers, această casă este destinată „unui cuplu tânăr sau unei singure persoane” care va şti „să-i vadă frumuseţea”. Datorită caracteristicilor ei „unice” din epocă şi inovaţiilor eclectice din interior, casa ar putea să placă cumpărătorilor „boemi”.

„Nu mai există o altă casă în Londra care să aibă 1,7 metri lăţime. Există alte case cu cinci etaje, dar niciuna nu are un astfel de spaţiu unic, o astfel de individualitate”, a explicat Myers, adăugând că „foştii proprietari şi-au lăsat aici propria amprentă”.

Preţul locuinţei este exorbitant în raport cu 256.000 de lire sterline (292.000 euro) cât costă în medie o casă în Marea Britanie, dar tipic pentru piaţa londoneză.

„Este mai scump pentru că are tot ce-i trebuie. Dintr-un loc precum Shepherd’s Bush, puteţi ajunge în inima Londrei în 10, 15 minute”, a explicat agentul imobiliar.

Foto: winkworth.com

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Mihaela Roibu

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

13 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

14 ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

14 ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

15 ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

16 ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

16 ore ago