fbpx

O fetiță din Nisporeni, salvată din mâinile unui pedofil de către tatăl său

Caz terifiant raportat la Nisporeni. O fetiță de 5 ani a fost salvată de tatăl său din mâinile unui pedofil. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 10 iulie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ofițerei de presă a Inspectoratului de Poliție (IP) Nisporeni, Cristina Vicol, organele de drept au fost alertate prin intermediul unui apel telefonic, în jurul orei 20:25.

Acestora li s-a comunicat faptul că într-o localitate din raionul Nisporeni, un bărbat în vârstă de 63 de ani s-a încuiat în casa cu fiica apelantului în vârstă de 5 ani și a impus-o să se dezbrace.

Imediat la fața locului s-au deplasat angajații poliției pentru a documenta cazul. Astfel, s-a stabilit că inculpatul, fiind vizual sub influența băuturilor alcoolice, se deplasa pe strada din localitate. La un moment dat și-a pierdut echilibru și a căzut jos la pământ.

Prin preajmă se jucau doi minori: un băiat de 13 ani și o minora de 5 ani. Minorul observând că bărbatul a căzut, l-a ajutat să se ridice și împreună cu sora lui mai mică l-au condus până la casa acestuia.

Ajunși în locuință, bărbatul l-a alungat pe băiat acasă, iar fetiței i-a zis să rămână să îi dea dulciuri. Acesta a încuiat poartă și ușa locuinței și a rămas cu aceasta în casă.

Între timp, băiatul a plecat acasă pentru a îi comunica tatălui despre cele întâmplate. Imediat părintele s-a dus la domiciliul bărbatului unde, din cauza că era ușa încuiată, a spart geamul și a intrat în locuință.

Acesta l-a depistat pe suspect dezbrăcat de haine până la brâu, iar pe fiica lui minoră dezbrăcată total. Bărbatul susține că doar a dezbrăcat-o pe copilă și nu a abuzat-o sexual.

Pe acest caz poliția a inițiat o anchetă penală, iar făptașul urmează a fi reținut în baza art.166 CPP al Republicii Moldova.

 

Articole asemănătoare

Back to top button