fbpx

O drona de tip Shahed a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova

Serviciul Operațiuni Aeriene din cadrul Armatei Naționale a detectat, luni seara, la ora 21:29, survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către o dronă de tip Shahed, potrivit unui comunicat al autorităților.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform datelor furnizate de sistemele de supraveghere aeriană, aparatul de zbor fără pilot a traversat frontiera de stat din direcția localității Comarivka, regiunea Odesa (Ucraina), îndreptându-se spre localitatea Șipca, pe teritoriul Republicii Moldova. Informația a fost confirmată și de partea ucraineană.

Drona a fost monitorizată pe parcursul survolului, fiind detectată deasupra mai multor localități, inclusiv Dubăsari și Orhei, deplasându-se spre nordul țării.

În contextul riscurilor pentru siguranța zborurilor, Autoritatea Aeronautică Civilă a decis restricționarea temporară a spațiului aerian în zona de nord pentru o perioadă de 15 minute.

Monitorizarea traiectoriei a continuat până la ora 22:03, când drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Clișova, din raionul Orhei. Ulterior, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost redeschis la ora 22:18.

Potrivit comunicatului, sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale continuă monitorizarea situației.

Articole asemănătoare

Back to top button