O barcă cu turiști s-a răsturnat pe Dunăre: Patru persoane au murit, între care un copil

Patru persoane, între care un copil de numai trei ani, au murit luni, 28 iulie, la Sulina, România, după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a răsturnat în timpul unei furtuni.
Tragedia s-a petrecut în zona Golfului Musura, unde Dunărea se varsă în mare. În barcă erau 13 turiști – români și străini – și pilotul. Câțiva oameni au fost recuperați în timpul operațiunii de salvare, în care s-au implicat inclusiv localnici. Turiștii purtau veste de salvare, din primele date făcute publice de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea, scrie stirileprotv.ro.
Alarma s-a dat luni, 28 iulie, în jurul orei 19:30. Imediat, forțe de la Garda de Coastă și de la ISU Tulcea au pornit spre locul accidentului.
Daniel Năstase, purtător de cuvânt al ISU Delta: „Au fost găsite șase persoane conștiente, iar alte patru în stop cardio-respirator, pentru care echipajele medicale ajunse la locul evenimentului au început efectuarea manevrelor de resuscitare. Din păcate, în urma efectuării manevrelor de resuscitare, celor patru persoane găsite în apă le-a fost declarat decesul”.
Un copil de trei ani, printre victime
Printre victime este și un copil de numai trei ani. Concomitent, au început și căutările, după ce echipele de intervenție au primit informații că în barcă mai erau patru oameni.
Căpitănia Sulina a cerut intervenția Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. S-au implicat și localnici, cu propriile ambarcațiuni. Din fericire, au fost găsiți, iar toți cei 10 supraviețuitori au ajuns la Urgențe.
Dr. Delia Ciulache, directoarea Serviciului de Ambulanță Tulcea: „Zece se află în UPU Sulina, stabili hemodinamic. Unul dintre ei este cetățean austriac. Nu știu morții dacă sunt de altă cetățenie”.
Surse neoficiale susțin că ambarcațiunea care s-a răsturnat nu ar fi fost omologată pentru astfel de curse de agrement.