fbpx

O altă țară se aliază statelor care legalizează canabisul. Drogul va fi utilizat doar în scopuri medicale

Cipru se alătură țărilor membre din Uniunea Europeană (UE), în ceea ce privește legalizarea cultivării şi utilizării canabisului în scopuri terapeutice. Schimbarea a fost votată vineri de către Parlament, iar legea mai trebuie să fie publicată în Jurnalul Oficial.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, importarea seminţelor şi plantelor de marijuana este autorizată datorită unui amendament la legea naţională asupra drogurilor şi substanţelor psihotrope. Pentru ca planta să nu ajungă pe piața neagră, legea prevede ca permisele pentru cultivarea de canabis să fie oferite doar pentru trei societăţi în primii 15 ani.

Stupefiantul va putea fi prescris celor care au dureri cronice din cauza unui cancer, SIDA, reumatismului sau glaucomului. Oficialii au estimat că statul va beneficia în urma acestei decizii, deoarece producţia anuală de canabis medical s-ar putea ridica la 180 de milioane de euro.

„Sperăm că procesul va fi lansat imediat pentru sute de pacienţi în căutarea unei alternative, a unei căi non-chimice prin care să-şi gestioneze problemele de sănătate”, a declarat Partidul Verzilor din Cipru, într-un comunicat.

Menționăm că aproximativ 30 de țări din lume, dintre care 20 din UE, au luat deja o asemenea decizie, de a legaliza canabisul în scopuri medicale, transmite agerpres.ro.

Articole asemănătoare

Back to top button