fbpx

Nu ți-ai făcut încă planuri pentru weekend? Teatrul Eugene Ionesco te invită la o premieră și două spectacole devenite legendare

Sfârșitul săptămânii este perioada potrivită pentru a te detașa de cotidian și a merge la un teatru. Actorii de la Eugene Ionesco te invită în această săptămână la o premieră și două spectacole devenite deja legendare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Vineri, 20 noiembrie – premiera monospectacolului ADI cu Anatol Guzic

Adolf Hitler conduce Germania între 1933 – 1945. Un șir de factori, evenimente și idei îi creează personalitatea, însă în ultimele zile de război, retras în buncărul personal, își joacă actul final în totală intimitate. Obsedat încă de „complexul oedipian”, care i-a întunecat copilăria, poartă un dialog cu mama lui, unica fiinţă care a avut încredere în steaua sa și care îl alinta Adi. Fără nici o remușcare sau căință, nu realizează dezastrul pe care îl trăiește, nu-l sperie apropierea înfrângerii Germaniei sau apropierea propriului sfârşit, ci continuă să fie fascinat de propriul destin.

Sâmbătă, 21 noiembrie -Oscar și tanti Roz

Oscar, un băiat de 10 ani, bolnav de leucemie își petrece în spital ultimele 12 zile din viața sa. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în față, copilul ştie că va muri. Singura care-i intră în voie este tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu, ca să se simtă mai puţin singur.

Duminică, 22 noiembrie – Iubire la proști

Pierre, directorul unei edituri franceze, are obiceiul de a participa la dinee cu proşt – un fel de petreceri burgheze la care invitaţii vin însoţiţi de un „prost” spectaculos, care nu ştie că îi revine onoarea şi plăcerea de a fi bătaia de joc. În seara cu pricină, eroul se îmbolnăveşte şi nu mai merge la dineu, unde era aşteptat împreună cu François Pignon, un conțopist pasionat de modele în miniatură din chibrituri, care urma să joace rolul prostului. Şi îl joacă, dar nu la dineu, ci acasă la Pierre, unde totul devine imprevizibil, se încurcă, înaintând spre un deznodământ în efect de domino.

Spectatorii sunt obligați să poarte mască medicală pe durata evenimentului, să își dezinfecteze mâinile la intrare și să accepte verificarea temperaturii corpului. Persoanele care refuză termometria nu vor avea acces în sala de spectacole. Respectarea distanței fizice este primordială. Totodată, Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie: tuse, strănut sau rinoree.

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook a Teatrului Național Eugene Ionesco. Informații despre bilete aflați la casă sau pe iTicket.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button