fbpx

Novac, despre Năstase: „Am impresia că e un micro Plahotniuc”

Socialistul Grigore Novac îl compară pe Andrei Năstase cu Plahotniuc. Acesta declară că se aștepta ca liderul blocului ACUM să se maturizeze, dar nu consideră că s-a întâmplat acest lucru.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Deputatul l-a etichetat pe Năstase drept o persoană agresivă și mincinoasă, declarând că este un „micro Plahotniuc. Novac consideră că ambii politicieni menționați au același caracter și aceleași scopuri egoiste, dar capacități intelectuale diferite.

„Domnule Năstase, ia aminte! Numai oamenii slabi recurg la minciuni. Și numai politicienii slabi și înguști la judecată se radicalizează și îi radicalizează pe alții. Recunoașteți. Nu cunoașteți problemele Chișinăului. Nu cunoașteți cifre și nu cunoașteți cum lucrează Primăria și Consiliul Municipal. Nu cunoașteți cum se face un proiect european. Ce tot amăgiți oamenii cu istoriile de succes ale orașelor mari din România. Domnule Năstase, știți ceva despre așa etape precum colectarea de date. Prioritizare. Elaborarea studiului de fezabilitate. Estimarea costurilor. Elaborare modelelor financiare. Identificarea surselor de finanțare eligibile. Elaborarea ToR”, scrie Novac pe blogul său.

Politicianul îl mai acuză pe liderul blocului ACUM că atunci când nu cunoaște ceva, se supără și atacă oponentul. Potrivit lui Novac, Năstase ar putea aduce Primăria în prag de război politic.

Articole asemănătoare

Back to top button