Noi detalii în cazul triplului omor de la Bălți: Principalul suspect spune că ar fi ucis victimele cu un ciob de cană, urmare a unui scandal
Principalul suspect reținut în cazul triplului omor comis în această dimineață la Bălți și-a recunoscut faptele, anunță Inspectoratul General al Poliției.
Audiat de oamenii legii, tânărul de 21 de ani a declarat că, acum câteva zile, a făcut cunoștință cu una dintre victime, iar la data de 14 ianuarie, s-au întâlnit la un magazin alimentar din oraș, unde au servit împreună băuturi alcoolice. Ulterior, suspectul ar fi fost invitat de noul său amic să continuie petrecerea la niște cunoscuți.
În timp ce consumau alcool, între ei s-ar fi iscat instantaneu o ceartă. Astfel, bănuitul, cu un ciob de la o cană, le-ar fi aplicat plăgi victimelor, în urma cărora persoanele au decedat. Ulterior, pentru a ascunde urmele infracțiunii, tânărul a incendiat mai multe obiecte din locuință și a plecat într-o direcție necunoscută.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost identificat și reținut în municipiul Bălți. Actualmente, se efectuează acţiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor.