Nicanor Ciochină, primarul reales de la Boldurești, amendat pentru comportament inadmisibil. Precizările PCCOCS

Primarul satului Boldurești, Nicanor Ciochină, a fost amendat cu 2500 de lei de către instanța de judecată pentru neprezentare nemotivată la o ședință din 27 mai 2025, în dosarul în care este învinuit că a lovit mortal un adolescent de 14 ani și a fugit de la fața locului. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), sancțiunea a fost aplicată pentru „tergiversarea intenționată a examinării cauzei, comportamentul inadmisibil și neexecutarea dispozițiilor instanței”.
În total, din cele 37 de ședințe desfășurate după trimiterea dosarului în judecată la 29 mai 2024, 16 au fost amânate la solicitarea inculpaților sau a avocaților acestora. Unele dintre aceste amânări au avut loc chiar când procurorii PCCOCS aduceau martori pentru audiere.
În context, avocații inculpaților au fost și ei amendați în mai multe rânduri cu câte 2500 de lei pentru absențele repetate. Din cauza neprezentării constante a apărătorilor, instanța a fost nevoită să solicite desemnarea unor avocați din oficiu prin Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat.
Ciochină, care se află sub control judiciar cu monitorizare electronică, a solicitat revocarea acestei măsuri, dar cererea i-a fost respinsă definitiv de instanța de fond. Totuși, prin decizia Curții de Apel Centru din 26 mai 2025, a fost exclusă obligativitatea purtării permanente a mijloacelor electronice de supraveghere.
Următoarea ședință în acest dosar este programată pentru data de 10 iunie 2025, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, iar procurorii PCCOCS anunță că vor continua să susțină acuzarea de stat.



