fbpx

Năstase știe ce i-ar putea uni pe deputații din Blocul ACUM și PSRM: „Este nevoie de dragoste față de această țară și de curaj”

Președintele PPDA, Andrei Năstase, îndeamnă socialiștii să-și aducă aminte de declarația din 2016 în care menționau despre dezoligarhizarea statului și să nu mai tărăgăneze situația politică actuală, care ar putea duce la dizolvarea Parlamentului. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Politicianul a declarat în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8 că în prezent Blocul ACUM nu poartă discuții neoficiale cu PSRM privind o eventuală colaborare în Legislativ. Mai mult decât atât, el spune că formațiunea pe care o reprezintă „pledează pentru transparență la cele mai înalte cote pentru că de asta are nevoie Republica Moldova”.

„Așa cum am declarat și anterior, scopul este ca totul să fie făcut la vedere. E suficient că 28 de ani totul s-a făcut în obscuritate, pe ascuns, pe la cafenele, pe la baruri”, a declarat Andrei Năstase.

Liderul PPDA spune că declarația de dezoligarhizare adoptată de socialiști acum 3 ani ar putea fi actualizată cu mențiunile din declarația Blocului ACUM și, ulterior, votată în comun de deputații celor două formațiuni politice.

„Pentru aceasta este nevoie de voință politică, de dragoste față de această țară și de curaj. Nu trebuie nici structuri, nici împărțeală, nici speakeri, nici guverne minoritare, majoritare, funcționale, nefuncționale. Avem nevoie de voință politică”, spune politicianul.

De asemenea, copreședintele ACUM a atras atenția asupra faptului că, deși a obținut cele mai multe mandate de deputat după alegerile din 24 februarie, Partidul Socialiștilor niciodată nu a ieșit în spațiul public să spună că pretinde la funcția de premier și că vrea să-și asume guvernarea. În schimb, spune politicianul, PSRM vrea să dețină controlul asupra unor structuri de forță cum este Ministerul Apărării și SIS.

Articole asemănătoare

Back to top button