fbpx

Moldovenii vor putea zbura din Chișinău direct în SUA

Guvernul Republicii Moldova și cel al Statelor Unite ale Americii au semnat ieri, 18 mai, acordul „Open Skyes”, care prevede liberalizarea transportului aerian. Documentul a fost parafat de secretarul de stat adjunct al SUA, Richard Verma, și ministrul Infrastructurii, Lilia Dabija.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Republica Moldova și SUA vor avea, în premieră, un Acord bilateral care creează condițiile necesare pentru dezvoltarea traficului aerian între cele două state. Prin semnarea Acordului se urmărește crearea unei piețe unice pentru transportul aerian între Republica Moldova și SUA, fapt ce va facilita investițiile și furnizarea serviciilor aeriene fără restricții, inclusiv pe piețele interne ale părților semnatare. La fel, sunt create premise pentru lansarea zborurilor directe din Chișinău spre destinațiile din SUA, dar și pentru diversificarea destinațiilor din Aeroportul Internațional Chișinău.

În același timp, crearea unui spațiu aviatic deschis cu SUA va aduce beneficii economice semnificative pentru țara noastră, prin creșterea traficului de pasageri, dar și prin sporirea competiției pe piața aeronautică autohtonă.

Deocamdată nu se cunoaște de când vor fi operate cursele aeriene direct din Chișinău spre SUA.

Articole asemănătoare

Back to top button