fbpx

Moldoveancă evacuată din Fâșia Gaza. Cei trei copii ai săi au rămas cu familia soțului decedat

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a anunțat că încă o cetățeană a Republicii Moldova a fost evacuată din Fâșia Gaza. Potrivit autorităților, aceasta urmează să ajungă în Republica Moldova în scurt timp. Se menționează că, la decizia sa, cei trei copii ai săi au rămas pe teritoriul Fâșiei Gaza, împreună cu familia soțului decedat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„La decizia acesteia, cei trei copii ai săi au rămas pe teritoriul Fâșiei Gaza, cu familia soțului decedat. Femeia se află în prezent în siguranță, iar autoritățile moldovenești oferă asistența necesară pentru continuarea deplasării și acordarea suportului consular. În scurt timp, aceasta urmează să ajungă în Republica Moldova. Operațiunea de evacuare a fost posibilă grație cooperării strânse între autoritățile Republicii Moldova, Statului Israel, Regatului Hașemit al Iordaniei, Comitetului Internațional al Crucii Roșii, precum și datorită eforturilor susținute ale Ambasadei Republicii Moldova în Statul Israel, Ambasadei Republicii Moldova în Republica Turcia, Consulului Onorific al RM în Iordania și ale Celulei de criză a MAE”, au declarat reprezentanții Ministerului.

Potrivit ministrului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, anul trecut a fost evacuată sora acestei femei, cu copiii săi.

În continuare, Ministerul Afacerilor Externe a adăugat că va continua să monitorizeze situația din regiune și a recomandat cetățenilor Republicii Moldova să consulte alertele de călătorie în vigoare.

Până în prezent, a adăugat ministerul, din Fâșia Gaza au fost evacuați 53 de cetățeni ai Republicii Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button