Ministerul Educației taie finanțarea Federația de Karate-Do după un audit. Ce nereguli s-au depistat

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat sistarea finanțării pentru anul 2025 a Federației Naționale de Karate-Do (WKF), după ce un audit intern a scos la iveală abateri grave în gestionarea banilor publici în perioada 2023–2024. Conform raportului, federația ar fi comis fals în acte, ar fi raportat cheltuieli de două ori și ar fi decontat participări la competiții internaționale care fie nu existau în programul aprobat, fie nu au avut loc în realitate.
Auditul a constatat că o parte din fondurile alocate pentru pregătirea sportivilor și participarea acestora la competiții internaționale au fost utilizate necorespunzător. Mai mult, federația a raportat rezultatele unor sportivi care au concurat în competiții desfășurate sub egida altor organizații de karate-do, nerecunoscute internațional.
Printre cele mai grave nereguli se numără falsificarea semnăturilor în procesele verbale și acordarea unor diurne mai mici decât cele trecute în documentele oficiale. De asemenea, în cel puțin două cazuri, aceleași cheltuieli au fost decontate atât din fonduri publice, cât și din alte surse.
„Vom susține în continuare sportivii și structurile care acționează în conformitate cu normele legale, dar nu putem tolera lipsa de responsabilitate atunci când vine vorba de banii cetățenilor”, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun.
Ministerul cere returnarea fondurilor utilizate necorespunzător, va sesiza organele de drept pentru investigarea posibilor fapte penale și va solicita forului internațional de profil retragerea calității de membru a Federației Naționale de Karate-Do (WKF).
Dacă acuzațiile se confirmă, federația riscă inclusiv desființarea și rezilierea definitivă a contractului de colaborare cu ministerul. În 2025, federația primise deja o alocare bugetară de peste 1,1 milioane de lei.